Constantin Teodor Istrate

„Gherla a fost iadul”, spun foştii deţinuţi. Acolo a fost doar umilinţă şi bătaie. Le-a fost dat să-i cunoască pe acei indivizi din echipa morţii - Goiciu, Istrate, fraţii Şomlea, Cârciu. Istrate Constantin Teodor a fost comandant la Gherla şi şef al plutonului de execuţie.„Politrucul Istrate, zis şi Napoleon, era unul din marii criminali ai puşcăriei”, spune un supravieţuitor.

Gândul în parteneriat cu Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) vă prezintă astăzi profilul celui de al cincilea torţionar comunist identificat de autorităţi. Constantin Teodor Istrate a deţinut funcţii de conducere în Penitenciarul Gherla, începând prin a fi comandant de pluton (oct. 1954 – 1956), apoi ajutor de serviciu al comandantului şi locţiitor comandant pentru spate (1956 – iun. 1957), locţiitor comandant pentru pază şi regim (1957 – dec. 1958 şi 1 mart. 1959 – 1961), comandant (dec. 1958 – 1 mart. 1959).

Istrate a fost, totodată, şeful grupei care executa condamnările la moarte. 

Potrivit Dicţionarului Penitenciarelor din România comunistă – coord. Andrei Muraru - şi Raportului „Comisiei Tismăneanu”, în perioada 1958 – 1960, la Penitenciarul Gherla au fost executaţi prin împuşcare – în baza unor sentinţe judecătoreşti – 28 de condamnaţi contrarevoluţionari. În ultimii ani ai “deceniului negru”, în acelaşi penitenciar, au decedat 200 de deţinuţi: 34 în 1958, 72 în 1959, 94 în 1960.

Constantin Istrate a rămas în memoria deţinuţilor politici încarceraţi în acei ani la Gherla drept „unul din marii criminali ai păşcăriei”, cel despre care Paul Goma scria în cartea sa, „Gherla”: „Istrate e în stare să-ţi dea cep burţii cu degetul mic, cu unghia, să despice, în sus şi, fără să se grăbească, să vâre mâna în burtă, să-şi înfăşoare maţele pe degete şi să le tragă afară, centimetru cu centimetru – rămânând calm, politicos, bine crescut”.

IICCMER a depus o plângere penală la Parchet pe numele lui Constantin Teodor Istrate pentru infracţiuni contra umanităţii.

Materialul pe care vi-l propunem este un portret de torţionar, aşa cum se recompune el din sutele de documente cuprinse în dosarele personale ale lui Istrate, aflate astăzi la CNSAS, precum şi din declaraţiile martorilor, supravieţuitori ai torturilor “echipei morţii”, de la Gherla; de asemenea, o reconstituire a vieţii de penitenciar, aşa cum apare ea în mărturiile foştilor deţinuţi politici, şi un reportaj din Peciul Nou, Timiş, localitatea în care trăieşte astăzi Constantin Istrate.

Reportajele despre torţionarii în viaţă pe care IICCMER i-a identificat, iar gândul i-a găsit şi intervievat, vor fi postate pe platforma multimedia tortionari.gandul.info ce va rămâne activă şi pe care vor fi adăugate noi dosare pe măsură ce ele merg către anchetatori. Gândul a colaborat în cadrul acestui proiect cu Andrei Muraru, preşedinte executiv IICCMER, Dan Mihai Ţălnaru, director general, şi Adelina Ţînţariu, director gen adjunct.

Constantin Teodor Istrate este cel de-al patrulea torţionar pe numele căruia IICCMER a depus plângere penală la Parchet. Primul este Alexandru Vişinescu, fostul comandant al închisorii de la Râmnicu Sărat, trimis deja în judecată. Al doilea este Ion Ficior, fost comandant al lagărului de la Periprava, acuzat şi el oficial de genocid. Al treilea este Florian Cormoş, cel care a condus - începând cu decembrie 1952 -, timp de patru luni, lagărul Columbia de la Cernavodă, perioadă în care au murit aici cel puţin 115 deţinuţi politici.

Un al cincilea torţionar identificat de ICCMER, Iuliu Gheorghe Sebestyen, adjunct în anii `50 în cadrul Penitenciarul Gherla, nu a mai ajuns să fie judecat pentru crimele sale, el decedând anul trecut astfel că dosarul său nu va mai fi investigat de procurori.

CITEŞTE AICI DOSARUL COMPLET AL CAZULUI ALEXANDRU VIŞINESCU

CITEŞTE AICI DOSARUL COMPLET AL CAZULUI ION FICIOR

CITEŞTE AICI DOSARUL COMPLET AL LUI FLORIAN CORMOŞ

O fracţiune de secundă l-am zărit pe Istrate, prin sticla translucidă a uneia dintre ferestrele casei sale, de lângă Timişoara, apropiindu-mă de poartă. O ţeastă descărnată, mumificată din care mai trăia doar privirea izvorâtă din găvanele osoase: amestec de spaimă, derută şi neputinţă.

L-am recunoscut fără să-l fi cunoscut; după privirea îngrozită în care i se zvârcoleau amintirile. 

CITEŞTE AICI CUM L-AU GĂSIT REPORTERII GÂNDUL PE TORŢIONARUL ISTRATE

Portretul torţionarului la tinereţe

„Istrate era un tip ţigănos, mic, pirpiriu, cu o figură vicleană, de ticălos”, îl descrie fostul deţinut politic braşovean, Octav Bjoza, întemniţat la Gherla în perioada în care torţionarul fusese, pe rând, comandant de pluton (oct. 1954 – 1956), ajutor de serviciu al comandantului şi locţiitor comandant pentru spate (1956 – iun. 1957), locţiitor comandant pentru pază şi regim (1957 – dec. 1958 şi 1 mart. 1959 – 1961) şi comandant (dec. 1958 – 1 mart. 1959). „Da, politrucul Istrate, zis şi Napoleon, era unul din marii criminali ai păşcăriei. El şi cu plutonierul-major Şomlea - altă brută -, zis „Vaca Neagră” sau „Cap de Vacă”, şi cu încă unul...” îşi aminteşte Paul Andreescu din Constanţa.

“Păi, comandantul închisorii, Goiciu, era criminalul, şi pe lângă el erau ăştia: Istrate, fraţii Şomlea şi Cârciu. Spaima Gherlii, ăştia erau!”, rememorează şi Ioan Pop, din Satu Mare. “După revolta frontieriştilor, din ‘58, în fiecare duminică nu se auzea’ decât strigăte”, povesteşte Toader Botez, din Vaslui. “Pe rând, câte un etaj era la bătaie. În fiecare duminică ne băteau – era acolo locotenentu’ major Istrate şi locotenentu’ Tudoran. Fie că ai stat pe pat, fie că te-ai uitat pe geam, fie că te-ai uitat urât, primeai zece zile de izolare sau bătaie”. „A fost teroare, dom’le... Zbirul în perioada aia când spune el, era locotenentul Istrate. Ăsta era un tip mic, moldovean, se ţinea în permanenţă ţanţos... El era cu bătaia” completează Nicolae Ciurică.

„Istrate era la ordine şi pază. O bătut pă mulţi. L-o bătut pă unu’ acolo de tăt o fost negru. Când o venit nu l-am cunoscut, şi stăteam cu el, împreună, de două-trei luni de zile!” adaugă la portretul torţionarului, Onisim Blaj, din Sălaj.

“La revolta frontieriştilor, Istrate s-a urcat pe scară şi a tras în plin cu pistolul mitralieră. N-am văzut niciun mort, dar răniţi am văzut. Mi i-a adus Goiciu, înspăimântat ca o fiară turbată: Doctore, ce vezi aici să tratezi şi să uiţi când ai să pleci, altfel ai să păţeşti ca ei!” povesteşte, încă emoţionat, Gheorghe Comea, din Bucureşti.

„La Gherla bătăuşi erau toţi. Dar cel mai feroce, în perioada când am fost eu, era locotenentu’ ăsta, Istrate. De el vorbeşte şi Paul Goma în cartea lui. Povesteşte ce bătaie a luat din cauză că i-a găsit o bucăţică de hârtie, ceva. Pentru chestia asta l-a bătut cu vâna de bou…”, întăreşte Alexandru Jauca, din Suceava.

Paul Goma, victima torţionarului Istrate

Părerea unanimă este că portretul exact al torţionarului Istrate, la tinereţe, este cel “executat” de Paul Goma, în cartea sa, intitulată „Gherla”. Iată ce spune Goma: 

“…Ştiam de la alţii că Istrate e în stare să-ţi dea cep burţii cu degetul mic, cu unghia, să despice, în sus şi, fără să se grăbească, să vâre mâna în burtă, să-şi înfăşoare maţele pe degete şi să le tragă afară, centimetru cu centimetru – rămânând calm, politicos, bine crescut”, scrie la pagina 196 a cărţii sus-amintite. 

Acest soi de rafinament pervers al terorii l-a manifestat Istrate, alături de grobianul său coleg, plutonier Şomlea, şi în momentul în care i-au aplicat scriitorului ultima bătaie, înaintea liberării sale din penitenciar.

“Au început amândoi un parter: Şomlea cu bâta şi cu picioarele, Istrate numai cu picioarele. De loviturile care veneau de sus, de la bâtă, nu mă puteam feri, pentru că nu le vedeam şi nu le vedeam pentru că trebuia să fiu atent la cele patru picioare, dinspre ele venea pericolul cel mare. Şi totuşi… Cizmele bine umplute ale lui Şomlea, cizmele burduşite ale lui Şomlea mi-au devenit, cu timpul… ei, timpul, timpul se dilatase, se zbârcise, dracu să-l ia, nu mai era el, vreau să spun că învăţasem picioarele lui Şomlea, după primul şut. Pentru că plutonierul, butucănos, greoi, cu reflexe târzii, era previzibil (…) De Istrate, însă, nu mă puteam apăra. Istrate era un adevărat „om de gol”, cu reflexe proaspete şi rapide, inteligent, derutant. Degeaba vedeam pantofii negri, lustruiţi, pornind, pornind spre mine: mă feream prea devreme sau prea târziu sau îmi feream un loc, dar lovitura se ducea în altă parte, fulgerător. Nu mă puteam apăra de el. Şi lovea numai la articulaţii: coate, umeri, noadă, genunchi, glezne. Nici o lovitură ratată. De asta ziceam că, cu timpul, ajunsesem să îndrăgesc cizmele dolofane ale lui Şomlea, cizme cinstite, cu inima-n palmă, fără ascunzişuri… Pe când pantofii domnului Istrate…” descrie Paul Goma supliciul, în aceeaşi carte, la paginile 205 şi 206.

Constantin Istrate – dosar de torţionar

Cum a ajuns Constantin Istrate să populeze coşmarurile tutror acestor oameni încarceraţi de sistemul comunist la Gherla? Cine a fost acest om şi ce l-a împins spre abjecţie şi crimă?

Iată ce spun despre el autobiografiile, rapoartele ofiţerilor de legătură, notele sale informative, documente cuprinse în cele două dosare consistente, aflate în arhiva CNSAS.

Copilăria şi adolescenţa

Constantin Istrate s-a născut la 26 iunie 1926, în satul Mălini, judeţul Suceava, într-o familie de ţărani săraci, alături de alte patru surori şi de doi fraţi. Tatăl era muncitor forestier, iar mama casnică. În ‘40, Istrate termina primele şapte clase primare la Mălini, fiind, deja, angajat slugă la Alexandru Voicu, învăţătorul şcolii, încă din 1939 - la vârsta de 13 ani.

Rămas fără “slujbă” în ‘42, când dascălul a fost concentrat ca ofiţer rezervist, Constantin Istrate devine tăietor de lemne pe domeniul Casei Regale, în Suceava, împreună cu tatăl şi fratele său. 

În primăvara lui ‘43, cu ajutorul lui Alexandru Voicu, revenit din concentrare, fraţii Istrate vor fi angajaţi de cumnatul său, preotul Gheorghe Ghenu. Acesta deţinea în comuna Cotnari, Iaşi, suprafeţe importante de vie şi cirezi de vite, iar pe cei doi i-a tocmit cu plata în natură, pe an - 400 Kg de fiecare, “masă şi casă”.

Istrate povestea ulterior – potrivit “Autobiografiei” sale, datată 7 octombrie 1955, cuprinsă în Dosar nr. 176611, f. 12., Fond Reţea, Arhiva CNSAS - că pe moşia “chiaburului” a îndurat „cea mai cruntă mizerie” pe care a cunoscut-o în timpul regimului burghezo-moşieresc, întrucât muncea zi lumină, dormea în grajdul vitelor, iar “stăpânul” îi aplica pedepse “pentru cele mai mici greşeli”.

În noaptea de Înviere a anului 1943, după ce fratele său, Ilie, fugise de pe moşia lui Ghenu, în urma unei bătăi crunte primite de la preot, a “dezertat” la rândul său.

Potrivit aceleiaşi “Autobiografii” din 1955, Istrate fugise pentru că, în urma incidentului, preotul se răzbunase pe el, dându-l pe mâna jandarmilor din Cotnari de la care luase o „bătaie bună”, pentru a le divulga acestora locul în care se ascundea Ilie. 

La Mălini n-a putut rămâne mai mult de o săptămână. Aflând că este dat în urmărire generală, pentru nerespectarea contractului încheiat cu preotul, a fugit în munţi, împreună cu fratele său. Ajunşi pe Valea Bistriţei, cei doi intră ajutori de ciobani la un păstor, Vasile Luncaşul, din Cotârgaş, Suceava, ulterior aflând că preotul Ghenu îi dăduse în judecată, acuzându-i de încălcarea clauzelor contractuale şi de furt. Procesul, desfăşurat la Judecătoria din Târgu Frumos, a dat câştig de cauză inculpaţilor.

În octombrie 1943, Constantin Istrate se “strămută” de la Vasile Luncaşul, la Toader Luncaşul - alt proprietar de oi -, unde lucrează până în martie, ’42, când este arestat de jandarmii din Cotârgaş şi expediat la Bacău, unde este “vărsat” în detaşamentul de premilitari, care tocmai pleca spre Focşani.

Aici este numit de directorul şcolii militare locale, Gheorghe Bouaru, la “comanda” detaşamentului de premilitari, care urma să participe la lucrările genistice ale Batalionului 6 – Drumuri, din Focşani, privind consolidarea şoselei Focşani–Galaţi, lucrare care făcea parte din complexul operaţional de fortificare a aliniamentului strategic Focşani–Nămoloasa–Galaţi.

Nici aici Istrate nu face, însă, prea mulţi purici, reuşind, după câteva încercări şi peripeţii, să-şi revadă părinţii, refugiaţi în comuna Mărgineni, Neamţ, aflată la doar opt kilometri de Piatra Neamţ.

Până la 23 august 1944, Istrate munceşte “zilier” în Mărgineni.

Viaţa după 23 august 1944

Imediat după insurecţie, datorită tatălui, care cunoştea limba rusă, întreaga familie este angajată la moara fostului general Dragu, din Mărgineni, rechiziţionată de comandamentul sovietic local pentru nevoile trupei.

După o încercare de revenire în comuna natală, în octombrie ‘44 - unde îşi găseşte casa distrusă de război, şi unde fraţii Istrate se îmbolnăvesc de tifos în doar câteva zile, din cauza sărăciei şi a mizeriei – întreaga familie decide să revină la Mărgineni, unde intră servitori, cu plata în natură, la preotul comunei, Constantin Lefter, proprietar de moară şi pământuri.

După trei ani, în toamna lui ‘47, Istrate pleacă, din nou, “acasă”, la Mălini, unde se angajează ca tăietor de lemne.

Atunci îşi începe el “cariera” politică, devenind membru al organizaţiei locale a Tineretului Sătesc - controlată de comunişti -, “muncă” pentru care este recomandat de doi prieteni ai căror părinţi erau simpatizanţi comunişti.

Va activa în organizaţie până la data încorporării – septembrie 1948. 

Armata

Perioada a efectuat-o la Centrul de Instrucţie al Jandarmeriei din Tăşnad - din luna octombrie 1948, până în aprilie 1949. Tot aici, timp de o lună, a urmat cursurile unei şcoli de gradaţi, fiind avansat, la absolvire, în grad de “fruntaş”.

După instrucţie, Istrate este repartizat la marea unitate operativă a Trupelor de Securitate – “Brigada de Securitate Comunicaţii” -, Batalionul 5 Securitate Comunicaţii Timişoara, unde rămâne până în septembrie 1949, când este trimis la Sibiu, la “Şcoala de Instructori”. Ulterior, în octombrie ’49, este repartizat instructor la Centrul de Instrucţie Caransbeş, aflat în subordinea Comandamentului Trupelor de Securitate. Istrate “împleteşte” milităria cu politica şi este ales membru în Biroul UTM pe unitate, responsabil cu “organizatoricul” - organizaţia Tineretului Sătesc fuzionând cu UTM în 1948.

Spre sfârşitul lui ’49, Constantin Istrate revine în Batalionul 5 Securitate Comunicaţii Timişoara, unde este numit “încheietor de companie”. La sfârşitul stagiului militar, comandanţii îi propun să rămână în Securitate, ca subofiţer, promiţându-i că va fi trimis la specializare.

Şi comunist, şi securist

În martie 1950, Istrate este trimis la “Şcoala de Subofiţeri MAI” din cadrul Centrului de Instrucţie nr. 27 - Securitate Comunicaţii Satu Mare, de pe lângă Brigada de Securitate Comunicaţii. Pe 7 noiembrie 1950, Istrate este avansat “sergent major”, şi repartizat la Batalionul 2 Securitate Comunicaţii Iaşi, în funcţia de comandant de pluton la Centrul de Instrucţie Gura Humorului – ulterior devenind şef de depozit, şef de popotă şi şef al Cancelariei.

În ’51, Brigada Securitate Comunicaţii se desfiinţează, iar Batalionul 2 Securitate Comunicaţii Iaşi se reorganizează, devenind Batalionul 4 Instrucţie Iaşi din subordinea Regimentului 3 Pază Iaşi. În acelaşi an, Istrate este numit şef Biroul Registratură şi Documente Secrete, la Batalionul 4 Instrucţie Iaşi.

În 1953, între 1 mai şi 7 noiembrie, Constantin Istrate urmează cursurile Şcoalii militare de ofiţeri pază MAI Câmpina, fiind apoi “vărsat”, rapid, din cauza lipsei de cadre de penitenciar din MAI, împreună cu întreaga promoţie a şcolii, la Direcţia Lagăre şi Colonii de Muncă – formaţiunea 0951 Bucureşti şi Direcţia Închisori şi Penitenciare – UM 0618 Bucureşti din MAI.

În consecinţă noul sublocotenent Constantin Istrate este repartizat la Colonia de muncă Oneşti - formaţiunea 0665, în funcţia de şef al Biroului Pază şi Regim, unde activează din decembrie 1953 până în mai 1954, când formaţiunea se desfiinţează. 

Din Oneşti, Istrate este transferat la Cernavodă - formaţiunea 0767 “Columbia Cernavodă”, pe funcţia de comandant de pluton supraveghetori. Pe 25 octombrie 1954, se desfiinţează şi “Columbia” prin Ordinul MAI nr. 257.

Ca atare, Istrate este mutat la Penitenciarul Gherla - formaţiunea 0606, unde ocupă, pe rând, funcţiile de comandant de pluton (oct. 1954 – 1956), ajutor de serviciu al comandantului şi locţiitor comandant pentru spate (1956 – iun. 1957), locţiitor comandant pentru pentru pază şi regim (1957 – dec. 1958 şi 1 mart. 1959 – 1961) şi comandant (dec. 1958 – 1 mart. 1959). 

Torţionar la Gherla

Potrivit Dicţionarului Penitenciarelor din România comunistă – coord. Andrei Muraru - şi Raportului „Comisiei Tismăneanu”, în perioada 1958 – 1960, la Penitenciarul Gherla au fost executaţi prin împuşcare – în baza unor sentinţe judecătoreşti – 28 de condamnaţi contrarevoluţionari, iar în ultimii ani ai “deceniului negru”, în acelaşi penitenciar au decedat 200 de deţinuţi: 34 în 1958, 72 în 1959, 94 în 1960. 

Penitenciarul Gherla a fost un loc de detenţie – şi exterminare - de categoria I, unde erau încarceraţi condamnaţii „contrarevoluţionari”. Din aceeaşi categorie mai făceau parte penitenciarele Aiud, Făgăraş, Galaţi şi Jilava.

Pe lângă Penitenciarul Gherla, funcţiona o fabrică de mobilă al cărei comandant era ofiţerul Aurel Mihalcea. Unităţi productive cu profil industrial mai funcţionau pe lângă penitenciarele Craiova, Târgşor, Mislea, Mărgineni şi Aiud.

Numărul deţinuţilor politici aruncaţi în temniţa de la Gherla a crescut continuu, apogeul fiind atins în perioada imediat următoare revoluţiei anticomuniste din Ungaria. Au fost operate atunci sute de arestări, în special tineri şi studenţi.

Potrivit surselor precizate, în decembrie 1956, la Gherla erau încarceraţi 1.255 de deţinuţi politici, în iulie 1957 – 1.622, în decembrie 1957 – 2.253, în iulie 1958 – 2.852. 

În altă ordine de idei, regimului de detenţie al condamnaţilora de la Gherla a devenit extrem de dur odată cu înăbuşirea revoltei „frontieriştilor” de la Camera 86, a Celularului I, din iunie 1958 - cărora li s-au alăturat şi alte categorii de deţinuţi, de exemplu studenţii arestaţi după evenimentele din Ungaria -, care au cerut intervenţia Procuraturii şi a Crucii Roşii, denunţând condiţiilor infernale de detenţie şi tortura permanentă.

Revolta a fost curmată în sânge, iar urmările au fost cumplite pentru participanţi şi liderii “răscoalei” - condamnări, bătăi, anchete şi pedepse discipinare.

Comandant pază şi regim, în acea perioadă, era însuşi “micul Napoleaon”, Constantin Istrate, care se dovedise a fi unul dintre cei mai abjecţi torţionari ai penitenciarului.

Iată cum îşi amintesc deţinuţii poltici de la Gherla acea perioadă:

Mărturia lui Octav Bjoza, Braşov

„…La Gherla avusese loc o aşa-zisă revoltă a frontieriştilor. Au bătut cu picioarele de pat demontate în uşi de ziceai că le sparg. Şi au cerut să vină comandantul, să se revină la un regim de detenţie mai uman, să li se dea pachete, medicamente, nu ştiu ce. Au adus pompierii cu furtune de apă ca să-i stropească, să-i ude. Şi se-auzeau ţipetele până în centrul oraşului, căci penitenciarul e relativ aproape de centru, la 2-300 de metri. Şi se auzea vuietul ăla, cum urlau deţinuţii. Atunci au lansat zvonul în oraş că închisoarea a luat foc, că-i un incendiu, şi de-aia trec pompierii. Dar Istrate o pus pă terasa de la pavilionul II parter o puşcă mitralieră din-aia cu două picioruşe şi-a tras, a luat la secerat faţada închisorii şi se zice că un om ar fi murit şi încă vreo câţiva ar fi fost răniţi de gloanţele trase de acest criminal, care au ricoşat din paturile metalice”.

Mărturia lui Vasile Pânzariu, Suceava

„Înainte de revoluţia din Ungaria am ajuns în Gherla. Am prins acolo şi greva frontieriştilor din ’58, când Istrate o tras înăuntru, în camera mare unde erau frontieriştii, şi a împuşcat un maghiar în burtă. Ei, după aceea s-o introdus pedeapsa cu bătaia pentru orice mişcare. Îţi fărâma’ oasele, te scotea’ să te speli la baie şi pe trepte erau gardieni până jos. Şi cu ciomege, cu lemne de mătură: „Arde-i! Dă-i!” Şi desculţ te lua’, nu dădea’ voie să fii îmbrăcat. Când mergeai, treceai prin culoarul ăsta cu gardieni şi: „Poc!” Mergeai mai repede, luai mai multe, stăteai mai încet, tot multe luai! Şi când ajungeai, tot pocnit, dădea’ drumu’ la apă să te speli rapid. Şi dădea’ drumu’ când la apa caldă, când la apa rece, şi când erai cu săpunu’ tăt pe tine: „Hai! Pas alergător! Dă-i drumu’ înapoi!”.

Mărturia lui Gheorghe Comea, Bucureşti

„Când cu revolta frontieriştilor, locotenentul major Istrate s-a urcat pe scară şi a tras în plin cu pistolul mitralieră. N-am văzut niciun mort, dar răniţi am văzut. Mi i-a adus Goiciu, înspăimântat ca o fiară turbată: „Doctore, ce vezi aici să tratezi şi să uiţi când ai să pleci, altfel ai să păţeşti ca ei!”.

CITEŞTE MĂRTURIILE SUPRAVIEŢUITORILOR DE LA GHERLA

Colaborarea ofiţerului Istrate cu Securitatea

Colaborarea lui Istrate cu organele de contrainformaţii militare a început 1952, pe când acesta era şeful Biroului Registratură şi Documente Secrete din cadrul Batalionului 4 Instrucţie Iaşi de pe lângă Regimentului 3 Pază Iaşi. 

A fost recrutat de CI-stul regimentului în calitate de „informator necalificat” - adică neretribuit -, în primul rând pentru că lucra cu documente clasificate, ceea ce-l făcea să fie în contact cvasipermanent cu comandanţii unităţii. Fără să fie “împins de la spate” de vreun angajament scris, Istrate îşi „turnase”, deja, câţiva colegi ofiţerului CI. Iată ce scria acesta în referatul de recrutare al lui Istrate – nedatat, dar redactat, probabil, la sfârşitul lunii septembrie 1952. Arhiva CNSAS, Fond Reţea, Dosar nr. 176611, f. 48.

“Deasemeni tov. Istrate are un spirit critic şi autocritic bine dezvoltate, are un spirit de orientare foarte larg şi cu o ură nemărginită faţă de duşman astfel că în luna august 1952 a adus la cunoştinţa noastră o problemă a Plot. Baciu I. Ion care împreună cu Cdantul. Unităţii Maior Trifan Nicolae au furat lemne de la Gura Humorului din gară în timp ce unitatea se muta la Iaşi. În concluzie este un tov. bun pe care se poate conta din toate punctele de vedere fapt pentru care noi îl propunem ca să fie aprobat în munca de informator necalificat al Serviciului nostru în această unitate unde noi nu avem informatori necesari. Susnumitul va fi recrutat după aprobarea dată de către Serviciul Central - Serviciul de contrainformaţii al Trupelor MAI - în birou la mine şi de către subsemnatul”.

Aprobarea de la Bucureşti a întârziat, fapt care nu l-a împiedicat, însă, pe Istrate să rămână la fel de vigilent în ceea ce priveşte informarea organului – potrivit propriilor declaraţii - îndată ce observa „manifestări ostile ale cadrelor din unitate”.  

Odată plecat la Şcoala Militară de Ofiţeri Pază, MAI Câmpina, Istrate a devenit neinteresant pentru Centrala de la Bucureşti, dosarul său de reţea intrând, în aprilie 1954, în arhiva operativă a Direcţiei a V-a Contrainformaţii Militare din MAI, sediul Serviciului Operativ Penitenciare, Lagăre şi Colonii din MAI – UM 0128 Bucureşti. Va rămâne aici până în februarie 1955, când va fi expediat către Biroului Operativ din Penitenciarul Gherla - formaţiunea 0606, condus de locotenentul major de securitate Ioan Vomir. 

După studierea dosarului, şeful Biroului „D” din Penitenciarul Gherla, locotenent Ioan Vomir, va propune Serviciului “D” din MAI recrutarea lui Istrate în calitate de “informator necalificat”, conform Adresă „strict secretă” nr. 001179 din 9 mai 1955 semnată de către şeful Biroul „D” din formaţiunea 0606 Gherla, locotenentul Ioan Vomir. Arhiva CNSAS, Fond Reţea, Dosar nr. 176611, f. 36.

Recrutat fiind, Istrate “intră în pâine” rapid, furnizând conştiincios informaţii despre colegii de unitate, cele mai multe fără valoare operativă, dar care au rolul să-l încântă pe Vomir.

Pe 29 septembrie 1955, sublocotenentul Istrate îşi ia următorul angajamentul scris de a colabora cu organele de Securitate:

“Prin prezenta mă angajez în mod voluntar să colaborez cu organele Securităţii statului în vederea descoperirii elementelor duşmănoase ce uneltesc împotriva Republicii Populare Române. Informaţiile pe care le voi furniza organelor Securităţii statului le voi da în scris sub formă de note informative şi le voi semna cu numele conspirativ LEFTER IOAN în loc de numele meu adevărat Istrate T. Constantin. Informaţiile vor fi obiective fără părtinire sau patimă şi nu voi ţine seama de persoană indiferent cine va fi ea (rude, cunoscuţi sau prieteni). Sunt conştient că despre sarcina ce mi-am luato în faţa securităţii statului nu voi discuta cu nimeni, iar în cazul divulgării ei mă fac pasibil de pedeapsă conform Legilor RPR”. – vezi foto din dosar

Agentul „Ioan Lefter” a rămas în reţea până în septembrie 1956, an în care a fost scos, întrucât devenise candidat de partid, iar Ordinul MAI nr. 60 din 1954 interzicea folosirea candidaţilor sau a membrilor de partid drept informatori.

Istrate devine membru PMR în anul 1958.

Lăsarea la vatră

În 1962, Constantin Istrate este trecut în rezervă cu gradul de locotenent major, din motive care nu se regăsesc în documentele sale din dosare.

În acelaşi an, potrivit documentelor cuprinse în dosarul său de reţea, fostul comandant al Penitenciarului Gherla devine preşedinte al Comitetului Executiv al Sfatului Popular, oraş Gherla. Documentele nu precizează modalitatea prin care Istrate a ajuns pe această funcţie.

Cert este că, doi ani mai târziu, în 1964, îl regăsim pe Istrate promovat în funcţia de vicepreşedinte al Comitetului Executiv al Sfatului Popular Raional Gherla, ceea ce dovedeşte că Istrate, “miel blând”, sugea la două oi: Securitatea şi Partidul.

Istrate, la puşcărie

În 1967, fulminanta ascensiunea politico-administrativă a ofiţerului de penitenciare, Constantin Istrate, este retazată brusc de o condamnare la 10 ani închisoare corecţională, pentru delapidare.

Potrivit unor dovezi incriminatorii, vicepreşedintele Sfatului Popular Raional Gherla deturnase sume importante de bani, încasate din vânzarea materialelor de construcţii, care aparţineau Secţiei de Drumuri şi Poduri Raionale, pentru a organiza “mese festive şi chefuri cu liderii locali ai aparatului de partid şi de stat”.

Acasă la Istrate, cu ocazia percheziţiilor făcute de procuratură, n-au fost găsite obiecte de valoare sau mari sume de bani, ceea ce dovedeşte că fondurile fuseseră cheltuite pe chefuri cu superiorii şi plocoane menite să-i deschidă viitoare uşi în politică şi administraţie. În cele din urmă, i-au fost deschise doar porţile Penitenciarului Dej, locul unde a fost încarcerat după pronunţarea sentinţei.

Revenirea la Secu – suişuri şi coborâşuri

Odată exclus din partid, pe motiv de condamnare, CI-ul din Penitenciarul Dej a demarat reactivarea vechiului agent. 

În 1967, Biroul „K” din cadrul Direcţiei Regionale de Securitate Cluj a cerut aprobarea de reactivarea a deţinutului de drept comun Constantin Istrate – pe care a şi obţinut-o -, pentru a furniza informaţii despre colegii de celulă, sub acelaşi nume conspirativ – „Ioan Lefter”:

Munca de informare a lui Istrate nu are, însă, timpul necesar să atingă standardele anterioare întrucât este transferat, în decembrie 1967, la Penitenciarul Carasu; CI-ul din Dobrogea consideră că “Ioan Lefter nu le este util muncii”.

În 1972, după cinci ani de detenţie, Constantin Istrate este eliberat şi angajat pe un şantier din Satu-Mare, subordonat Trustului de Construcţii Industriale din Cluj, unde va lucra până în februarie 1974.

Se transferă, apoi, la Zalău, devenind şef al Staţiei de betoane „Elba 2”, de pe lângă Întreprinderea Judeţeană de Construcţii Montaj Sălaj, unde este abordat de CI-ul economic zonal, spre a fi recrutat ca informator, pe bază de „sentimente patriotice”. 

Obţinând avizul superiorilor, pe16 iunie 1974, ofiţerul Vlaicu îl convoacă pe Constantin Istrate la sediul Inspectoratului Judeţean Sălaj al MI, ca să semneze noul angajamentul de colaborator al Securităţii, de această dată sub numele conspirativ „Constantin Lefter”, în amintirea preotului chiabur.

“Lefter” a depus, în anii care au urmat, sute de note informative – cu referire la angajaţii Staţiei de betoane „Elba 2” şi a altor betoniere din cartierul Simion Bărnuţiu. Mulţumit de activitatea sa, Vlaicu propune, în iunie ‘75, “stimularea în bani a agentului”.  

În 1979, Istrate se mută la Şantierul nr. 3 din cadrul Grupului de Şantiere pentru Construcţii Industriale Zalău de pe lângă Trustul de Construcţii Industriale Cluj, de unde continuă redactarea şi furnizarea cu frenezie a notelor informative, despre noii săi colegi.

În primăvara lui ‘82, alege să părăsească oraşul, cerând, din motive necunoscute, transferul la Întreprinderea Agricolă de Stat din comuna Peciu Nou, Timiş, localitate unde domiciliază şi astăzi; aici se angajează ca mulgător de vaci.

Nu după mult timp, Securitatea Judeţului Sălaj informa Securitatea Judeţului Timiş că se mutase pe raza sa de acţiune informatorului Istrate Constantin. Iată ce spune Adresa „strict secretă” nr. 2/VM/004248 din 12 mai 1982, semnată de şeful Securităţii Judeţului Sălaj, colonelul Valeriu Butiri şi de un maior din cadrul Serviciului II. Arhiva CNSAS, Fond Reţea, Dosar 313578, f. 19. 

“Rugăm dispuneţi identificarea numitului Istrate Constantin, fiul lui Toader şi Ecaterina, născut la 22 iulie 1926 în Mălini, jud. Suceava, fost încadrat la TC Ind. Cluj-Grup Şantiere Zalău, în prezent plecat prin transfer la IAS Peciu Nou, jud. Timiş. Cel în cauză este informatorul organelor noatre cu numele conspirativ LEFTER CONSTANTIN. În cazul în care vă este util, rugăm să ne comunicaţi pentru a vă trimite dosarul său personal. 

La numai câteva zile, Securitatea Timiş a anunţat că este de acord cu folosirea agentului „Lefter Constantin” în reţeaua informativă locală, întrucât comuna Peciu Nou este situată în apropierea graniţei cu Iugoslavia, ceea ce făcea ca localitatea să fie tranzitată de foarte mulţi potenţiali transfugi.

În consecinţă, Istrate intră în legătură cu şeful de post al comunei, plutonierul major Constantin Imbrescu, prin care furnizează Securităţii Timiş, în perioada 1982 – decembrie 1989, peste 70 de note informative cu referire la colegii de muncă din Ferma 4 a IAS Peciu Nou, precum şi despre alte persoane aflate sub supravegherea Securităţii, între care: Anton Mranovăţ, Ecaterina Gärtner – urmărită pentru că încerca să-i contacteze pe jurnaliştii de la „Europa Liberă” -, fraţii Grigore şi Ion Jugănaru - urmăriţi pentru că intenţionau să treacă graniţa, Johann Hodwin, cetăţean vest-german, care ar fi activat în emigraţia politică românească din RFG - revenit în ţară, în 1986, pentru a-şi ajuta rudele din Peciu Nou să părăsească ţara legal -, Ştefan Dipold şi Toma Durdea. 

În 1987, Istrate se pensionează şi obţine un permis de „mic trafic de frontieră”, folosit ocazional pentru a trece graniţa în Iugoslavia.

După Revoluţia din 1989, Constantin Istrate a continuat să locuiască la adresa din Peciu Nou, Timiş, acolo unde am fost şi noi.

 

Un articol de Marian SULTĂNOIU

57 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 AU MURIT OAMENI PENTRU CA ASTAZI SECURISTUL VOICULESCU SA POATA FURA LINISTIT STATUL CU 8 MILIOANE 8.07.2014 11:24

Voiculescu a fost trimis în judecată pe 4 decembrie 2008, după ce a cumpărat 36.676 mp de teren şi 9.983 mp de construcţii în Băneasa, pe o mică peninsulă scăldată de apele lacului Herăstrău, la un preţ de 75 de ori mai mic decât cel real, conform rechizitoriului procurorilor…

 
#2 Jos Guvernescu 8.07.2014 11:48

Ion Iliescu şi toţi liderii foşti comunişti români din perioada 1990-1996 ar trebui să răspundă penal alături de aceste bestii, dintr-un motiv foarte simplu: au ştiut foarte bine despre aceste crime, dar nu au făcut nimic, datorită interesului lor personal, ca să se menţină la conducere.…

 
#3 Ion 8.07.2014 11:59

Felicitari pentru articolul de fata si pentru toata seria. Chiar daca tarziu, sper ca cel putin cei care mai traiesc dintre aceste bestii sa fie aduse in fata justitiei.

 
#4 Firul de praf 8.07.2014 12:26

Ca Istrate a facut blestematii la Gherla, am inteles. Numele asta mi-e cunoscut, si nu din ziar, l-am mai auzit si din alte locuri, din discutiile unor mosnegi, fosti detinuti politici. Insa, ma intreb un lucru. Cineva s-a dat cu fundul de pamant, cu crimele comunismului, a facut taraboi mare cu chestia…

 
#5 Catiusca 8.07.2014 12:36

Am o singura intrebare.Nu cumva in 24 de ani s- au desconspirat prea multi tortionari ? 5 tortionari este o cifra imensa.

 
#6 ciudatenii 8.07.2014 12:50

A incerca condamnarea unui batrin de 90 de ani pare mai mult o gluma ,simturile lui fiind tocite serios pentru a simti pedeapsa si este mai degraba o binefacere dindu i posibilitatea de a socializa lucru rivnit de orice batrin.Bataile au fost si sunt reguli in caminele liceelor in cazarmi si penitenciarele…

 
#7 petrica 8.07.2014 13:18

Exista o statistica cu zonele de origine ale acestor criminali? cu tipurile de familii din care provin?
Trebuie sa ne cunoastem dusmanul ca sa ne putem feri de el.

 
#8 Ciombe 8.07.2014 13:54

E lucru dovedit si-anume ca, nu toate aceste bestii, isi vor capata aici si-n aceasta viata pedeapsa cuvenita, insa, eu unu', ma bazez pe Sf. Scriptura care (ne) spune ca, toate aceste gunoaie metabolice, o vor lua din plin "in freza", la Marea Judecata a Domnului Nostru, Iisus Hristos! Hai,…

 
#9 proletar 8.07.2014 13:59

a fost cea mai frumoasa perioada. atunci poporul a scapat de multe plosnite.

 
#10 gogudelascularie 8.07.2014 14:01

ce se intampla cu dosarele revolutiei si mineridelor!peste 3000 de victime, calaii se cunoasc dar... cine sa faca ancheta dupa ce l-ati concediat pe voinea?

 
Vezi toate comentariile...

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine: