LISTA TORŢIONARILOR CARE TRĂIESC. Reacţia unuia dintre cei doi supravieţuitori de la Râmnicu Sărat, când Gândul i-a arătat poza la zi a lui Vişinescu

Dintre miile de deţinuţi ai temniţei comuniste de la Râmnicu Sărat, astăzi mai sunt în viaţă doar doi: Valentin Cristea, condamnat la 7 ani de închisoare pentru că a divulgat informaţii secrete „Comitetului III de rezistenţă” din Câmpina, şi Constantin Copoiu, un simplu condamnat de drept comun. Vecin de celulă cu regretaţii Corneliu Coposu, Ion Mihalache, Ion Diaconescu şi Jenică Arnăutu, bătrânul Valentin Cristea îşi aminteşte cu claritate regimul de teroare al închisorii conduse de torţionarul Alexandru Vişinescu.

Cu lacrimi în ochi, a povesit cum într-o noapte a asistat la moartea provocată de torturi a unuia dintre liderii rezistenţei anticomuniste. Vezi în articol povestea lui Valentin Cristea, ultimul deţinut politic în viaţă de la Râmnicu Sărat. 

Cristea Valentin are 83 de ani şi a fost condamnat la 7 ani de închisoare, în anii ’50, pentru că a colaborat cu rezistenţa anticomunistă. Mare parte din anii de închisoare i-a petrecut la penitenciarul de la Râmnicu Sărat, unde a intrat în contact cu cei mai importanţi lideri ţărănişti.

Povestea lui Valentin Cristea începe în 1953, după ce a terminat facultatea de electrotehnică. Iniţial, statul l-a repartizat ca tehnician la un cinematograf din Comarnic. La scurt timp după, a fost notificat că trebuie să se prezinte la Direcţia Securităţii din Ploieşti. „Chestiunea asta m-a cam şocat, pentru că în familia noastră aveam rude suspecte din perspectiva comuniştilor. Mama mea avea un unchi care a fost general şi ministru pe vremea lui Carol al II-lea”, povesteşte Valentin Cristea.

De la angajat al Securităţii la dizident

Pentru că avea diplomă de electrotehnist, Securitatea l-a înregimentat la direcţia care se ocupa cu interceptarea telefoanelor. „Am încercat să le explic că nu vreau, dar fără rost. Aşa că am fost angajat locotent la MAI”, spune Valentin Cristea. Timp de doi ani şi jumătate, Valentin Cristea a construit aparatura de ascultare utilizată de Securitate.

Între timp, tânărul Valentin Cristea se întâlnea frecvent cu „Comitetului III de rezistenţă” din Câmpina. Acest comitet de rezistenţă era format dintr-una din mătuşile sale şi un amic al acestei. „Ei împărţeau manifeste prin trenuri, dădeau telefoane la ambasadele occidentale şi probabil aşa au intrat în atenţia Securităţii”, relatează Valentin Cristea. Pentru că Securitatea monitoriza comitetul de rezistenţă al mătuşii, locotenentul de Securitate Cristea a fost şi el filat. El povestea mătuşii sale despre modul în care sunt ascultate telefoanele.

În 1955 a fost chemat la Ministerul de Interne, la adjunctul ministrului, unde în biroul acestuia a fost arestat. „Am fost chemat la adjunctul ministrului Alexandru Drăghici sub pretextul că urmează o operaţiune şi că aveau nevoie de mine. A intrat la un moment dat un alt general, Naun, care i-a întins o hârtie. A pus mâna pe mine şi mi-a spus: <<Eşti arestat! Cred că ştii pentru ce>>. Fără nici o altă explicaţie”, îşi aminteşte Valentin Cristea.

După ce a fost arestat, a fost dus şi încarcerat în cazarma Malmaison, un centru unde securitatea îi ancheta prin tortură pe dizidenţii regimului. Pe la Malmaison au trecut în drumul lor spre Râmnicu Sărat, Sighet, sau Aiud, liderii PNŢ Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Nicolae Penescu şi Corneliu Coposu. În celula de la Malmaison, Valentin Cristea s-a întâlnit cu nepotul lui Alexandru Vaida Voievod, Mircea Vaida.

La trei luni de la arestare, un tribunal din Bucureşti l-a şi condamnat: prima sentinţă, după cum spune Valentin Cristea, a fost mai blândă, doar cinci ani de închisoare. După un proces care a durat 20 de minute, a fost condamnat pentru „infracţiunea” de „divulgare de informaţii”. „În toamna lui ’56, un ofiţer mi-a comunicat că am fost condamnat la 5 ani de muncă silnică”, spune domnul Cristea. După Malmaison, a fost mutat din penitenciar în penitenciar. A ajuns la un moment dat la Fortul 13 Jilava. Aici s-a întâlnit în celulă cu amicul mătuşii sale, cel care a constituit „Comitetul III de rezistenţă”. Celula de la Jilava a împărţit-o şi cu doi generali din armata lui Carol al II-lea.

În noiembrie 1956, Valentin Cristea a fost mutat la penitenciarul de la Râmnicu Sărat. Aici a stat până în 1963. „M-au băgat direct în celulele de izolare, adică la carceră. Luni de zile nu ştiam unde sunt pentru că nu puteam să vorbesc cu nimeni”, îşi aminteşte fostul deţinut politic. După câteva luni a aflat că sentinţa iniţială de cinci ani a fost casată şi la rejudecare a primit şapte ani de închisoare. Procesul de rejudecare a durat 10 minute, în care Valentin Cristea nu a avut dreptul să spună nimic: „Au spus că pedeapsa este prea blândă”.

La fel ca toţi deţinuţii politici, Valentin Cristea descrie condiţiile de detenţie de la Râmnicu Sărat ca fiind unele de exterminare: înfometare sistematică, izolare completă, frig şi diverse forme de tortură. Meniul de la Râmnicu Sărat era unul de subzistenţă compus dintr-o fiertură de arpacaş. „Măncarea de lux era reprezentată de fasole, dar mereu prea puţină”, spune fostul locatar al penitenciarului. Pentru că nu puteau comunica prin viu grai, deţinuţii au învăţat codul Morse. Valentin Cristea spune este cel care a brevetat codul Morse tuşit. Unii dintre deţinuţi comicau în Morse în limba franceză pentru că la un moment dat în penitenciar a fost adus un specialist în acest limbaj, dar care nu ştia franceză. Pe lângă foamete şi terorizarea constantă, deţinuţii erau lăsaţi să îngheţe de frig. „Iarna nigea peste mine. La un moment dat aveam picioarele şi mâinile pline de sânge de la degerături”, relatează Valentin Cristea.

Zilele de carceră erau acordate cu generozitate de comandantul penitenciarului, Alexandru Vişinescu. Dacă un deţinut era prins comunicând prin Morse, primea şi o săptămână de carceră. În timpul zilei, deţinuţii nu aveau voie să se aşeze pe pat sau să stea lângă peretele celulei. „Dacă încălcai regula, pedeapsa era izolare cu arest sever. Două zile nu mai primeai mâncare ci doar un castron cu apă. Eu am primit odată cinci zile în care am primit mâncare o singură zi”, îşi aminteşte Valentin Cristea.

În 1957, lângă celula în care era cazat Valentin Cristea a fost adus Ioan Bărbuş, lider al tineretului ţărănist, condamnat în 1949 la 15 ani de închisoare. Valentin Cristea îşi aduce aminte că în celula din stânga sa a fost adus şi Jenică Arnăutu, cu care prin sistemul Morse a legat o prietenie. Jenică Arnăutu a fost şi el unul dintre liderii rezistenţei anticomuniste condamnat la închisoare pe viaţă pentru că s-a împotrivit regimului totalitar. După ce a organizat o grevă în penitenciarul din Aiud, a fost mutat în 1957 la Râmnicu Sărat unde a fost depus într-o celulă de izolare.

„După 40 de zile de greva foamei, a murit. A murit acolo lângă mine”

Cu ochii podidiţi de lacrimi, Valentin Cristea povesteşte cum a fost exterminat Jenică Arnăutu. „El suferea de ulcer şi a cerut să nu i se mai pună sare în mâncare, dar conducerea penitenciarului a refuzat. A intrat în greva foamei. Asta era în 1959”, spune Valentin Cristea. După un anumit număr de zile de greva a foamei, comandatul Vişinescu a dispus ca Arnăutu să fie supus unui regim de alimentaţie forţată. „Veneau doi gardieni şi un sanitar, îi băgau un furtun pe gât şi îi dădeau un lichid nutritiv. După 40 de zile de greva foamei, a murit. A murit acolo lângă mine”, spune Valentin Cristea cu ochii în lacrimi.

Declaraţia lui Valentin Cristea este confirmată şi de testimonialul lui Ovidiu Borcea, un alt dizident care a trăit ororiile de la Râmnicu Sărat. „Jenică Arnăutu era cel care protesta cel mai vehement împotriva regimului de exterminare. El se găsea într-o grevă a foamei care dura de 132 de zile, timp în care a fost torturat, bătut, alimentat cu furtunul pe care-l introduceau forţat în gură şi pe esofag, în aceste condiţii şi-a dat ultima suflare pe 2 noiembrie 1959”, a declarat într-un interviu Ovidiu Borcea.

Despre comandantul Vişinescu spune că îl întâlnea numai odată pe an când la penitenciar venea un procuror care discuta cu deţinuţii dacă mai au ceva de declarat. În schimb, îşi aminteşte de bătăile la care era supus constant Ion Mihalache. „El protesta mai vehement. Intrau peste el, îi puneau lanţuri. Auzeam constant cum îl băteau şi îl maltratau. Ţipa mereu de durere”, spune Valentin Cristea.

După 50 de ani, Valentin Cristea l-a revăzut pe comandantul Vişinescu, nu în realitate, ci doar într-o poză realizată de gândul. „Acum e slab, era bine făcut când eram acolo. Probabil dacă l-aş vedea pe stradă nu l-aş recunoaşte”, spune Cristea. În ciuda celor şapte ani de suferinţe de la Râmnicu Sărat, Valentin Cristea spune că a avut un oarecare noroc: „Era mai grea temniţa de la canal, de la Cavnic sau de la Piteşti. Aici erau groaznice foamea, inzolarea şi singurătatea”.

„Nu le mai daţi atâta mâncare, că s-au răsculat împotriva conducerii”

Constantin Copoiu a fost şi el deţinut al penitenciarului Râmnicu Sărat pe vremea când închisoarea era condusă de către Alexandru Vişinescu. Constantin Copoiu însă nu a fost deţinut politic, a fost unul dintre deţinuţii de drept comun. A stat 10 luni la Râmnicu Sărat. Cei ca el erau folosiţi pentru întreţinerea penitenciarului.

FOTO: Constantin Copoiu, detinut de drept comun la Râmnicu Sărat

Spune că mâncarea pentru deţinuţii politici era extrem de puţină. „Noi, care nu eram politici, aveam dreptul la cinci kilograme de alimente, două de fructe şi ţigări, dar puteam să vorbim şi cu rudele”, spune Constantin Copoiu. Pe când deţinuţii politici nu aveau asemenea drepturi, fiind trataţi drept infractori extrem de periculoşi. „Erau unii gardieni care spuneau că şi mâncarea aia puţină e prea multă pentru aştia politici.<< Nu le mai daţi atâta mâncare, că s-au răsculat împotriva conducerii. Nu merită să mănânce>>. Spuneau să ne dea nouă mâncare, astora de drept comun, pentru că noi munceam. Erau nişte jigodii ofiţerii ăştia”, a povestit Constantin Copoiu.

În primăvara acestui an, Constantin Copoiu a revizitat închisoarea de la Râmnicu Sărat. Şi-a adus aminte că în timpul detenţiei l-a văzut pentru câteva secunde pe Corneliu Coposu.

În cele 10 luni de detenţie, Constantin Copoiu era cel care le ducea mâncare deţinuţilor. „Le duceam un bol de apă şi o mămăligă” a spus fostul deţinut. El a relatat că, din ordinul lui Vişinescu, nu avea voie să discute cu deţinuţii politici. Constantin Copoiu spune că, având în vedere că nu a petrecut prea mult timp la Râmnicu Sărat, nu ştie prea multe despre torturile la care au fost supuşi deţinuţii politici.

Dintre toţi condamnaţii care au fost încarceraţi la Râmnicu Sărat, astăzi au mai rămas în viaţă doar Constantin Copoiu şi Valentin Cristea.
 

Un articol de Biro ATTILA

50 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 NnnGgg 30.07.2013 12:33

Nu stiu ce au facut "tortionarii" ,dar cand vad (si simt ) ce este "capitalismul" ,mai ca-mi vine sa ma fac tortionar!

 
#2 exorcistu'n izmene 30.07.2013 12:40

Dar procurorul ala care venea sa le ia declaractii si vedea halul in care sunt tinuti detinutii cum il cheama? Ca avea functie de procuror, era mana (moarta) a justitiei care vedea abuzuri si nu facea nimic??? El nu merita sa fie poftit in celula pe termen lung pentru neglijenta in serviciu?

 
#3 lulu 30.07.2013 12:48

@NnnGgg
NU stii ce au facut? iti spun eu. Bateau oamenii pana oboseau, inventand zilnic noi torturi, ii bateau pentru ca erau vinoivati, doreau sa traiasca intr-un stat liber. Este o rusine ca acesti oameni se mai plimba liber printre noi.

 
#4 Gina 30.07.2013 14:14

Nu lasati aceste animale sa moara nepedepsite!!!

 
#5 doooooo 30.07.2013 14:16

1. exista oameni care au suferit pe nedrept in inchisoarile comuniste din cauza parerilor politice sau pentru ca deranjau pe cine nu trebuia... sa ii scoateti in evidenta pe un infractor de drept comun si pe altul care a incalcat consemnul si a divulgat secrete de serviciu... pai si in ziua de azi sunt condamnati la inchisoare infractorii (de drept comun, adica hoti, escroci, violatori, criminali) si angajatii structurilor de autoritate care divulga secrete de serviciu.

 
#6 dooooo 30.07.2013 14:19

iar fostii liberali si taranisti au fost adusi in inchisori dupa 1955, pentru ca pana atunci au colaborat cu comunistii, l-au vandut pe antonescu si au crezut ca in urma alegerilor din 1947, o sa cumpere voturile alegatorilor, cum faceau de obicei. nu le-a mers cu comunistii, care au acaparat intreaga putere. de maniu nu mi-e mila, este artizanul pierderii ardealului in 1940, cand a acceptat diktatul de la viena, la fel ca intreaga clasa politica corupta din romania... in 1944 l-a vandut pe antonescu rusilor, convins ca o sa revina la putere. nu i-a ajutat Dumnezeu, a ajuns in puscarie si a murit. foarte bine, si-a primit pedeapsa pentru tradare!

 
#7 solomon 30.07.2013 14:25

Visinescu asta oare nu e in asociatia lui Dogaru? Poate tocmai i s-a marit pensia!

 
#8 WEST 30.07.2013 14:57

TORTIONARII LA PUSCARIE

 
#9 eu 30.07.2013 14:58

e sti tu .

 
#10 Visinescu 30.07.2013 15:07

derbedeul asta din clip se plimba din puscarie in puscarie si tragea lumea de limba, dupa care dadea raportul.
acum este mare anticomunist.

 
Vezi toate comentariile...

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine: