LISTA TORŢIONARILOR. Gardianul "dolce&gabbana" şi povestea, la 50 de ani după, a lagărului comunist din Priprava, transformat acum în pensiunea "Ultima frontieră"

Închisoarea de la Periprava a fost locul de muncă al torţionarului Ion Iosif Ficior. Acolo, într-un colt de Deltă, departe de orice control, Ficior a avut în anii `60 drept de viaţă şi de moarte peste 3.000 de suflete, majoritatea deţinuţi politici. Am fost la Periprava unde, în cei 23 de ani de democraţie, nicio instituţie a statului nu a făcut o investigaţie serioasă până acum, când Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc şi gândul au deschis dosarul torţionarului Ficior.

Citeşte şi:

Organul torţionarului din noi. Schimbaţi manualele de istorie şi creşteţi pensia, dacă nu o puteţi tăia

Interviu cu torţionarul Ion Ficior, fostul comandant de la Periprava

Mărturii ale supravieţuitorilor din lagărul de la Periprava

Reportaj de la Periprava unde s-a deschis un şantier arheolgic pentru identificarea gropilor comune

La Periprava, testimonialele localnicilor vorbesc de gropi comune. Am găsit acolo şi trei dintre colaboratorii lui Ficior, trei foşti gardieni. Unul a povestit cu relaxare că decedau câte doi-trei deţinuţi pe săptămână şi că erau îngropaţi tot aşa, în aceeaşi groapă. Un alt adjutant al lui Ficior ne-a relatat că fostul torţionar avea obiceiul să îi mai atingă pe deţinuţi cu bastonul. Al treilea spune arogant că deţinuţii politici aveau trai dulce în lagăr şi că aveau până şi televizoare în barăci.

Lagărul de la Periprava, denumit în actele oficiale ”formaţiunea” 0830, era situat pe grindul Letea, în Delta Dunării, la 30 de kilometri de punctul de vărsare al braţului Chilia în Marea Neagră. Periprava se află la 80 de kilometri de Tulcea. Un drum prin Deltă până la Periprava cu un catamaran Navrom, companie de stat, poate dura şi cinci ore, cu o salupă de viteză, dar care costă foarte mult, durează o oră şi jumătate.

VIDEO - CUM ARATĂ ACUM LAGĂRUL DIN DELTĂ

Lagărul de la Periprava este amplasat într-o zonă izolată pe un perimetru de căţiva kilometri pătraţi; satul omonim este la 3 kilometri distanţă, la 8 kilometri comuna C.A. Rosetti şi  la 10 kilometri satul Şfiştoca. Lagărul de la Periprava avea în perioada comunistă subcolonii precum Grind, Bac şi Şfiştoca.

”Ultima Frontieră”

Acum în clădirea centrală a lagărului funcţionează o pensiune deţinută de un investitor spaniol, care este administrată de un francez şi de un român. Pensiunea se numeşte “Ultima Frontieră” şi printre pescarii profesionişti este cunoscută ca având cele mai bune locuri de pescuit la ştiucă.

Nu foarte mulţi dintre clienţii pensiunii ştiu că în clădirea acum renovată şi pusă la punct a activat unul dintre cei mai zeloşi torţionari ai României comuniste, Ion Ficior. El a condus de aici  închisoarea politică Periprava în perioada ‘58- ‘63. Astfel că nu e departe de adevăr să spui că acum poţi, ca şi client al pensiunii, să dormi în camera în care îşi odihnea oasele torţionarul Ficior după ce făcea ”instrucţie” cu deţinuţii.

O simplă navigare pe Google Earth asupra perimetrului închisorii dezvăluie adevărata faţă a locului. Aşezarea clădirilor, aşezarea închisorii într-un loc izolat de unde, ca deţinut, nu aveai nicio şansă să scapi, te duce cu gândul la un lagăr conceput şi ridicat pentru a ţine sub un control draconic miile de puşcăriaşi dintre care majoritatea închişi de comunişti în urma epurărilor politice pornite la începutul anilor ‘50. Clădirea principală unde funcţionează pensiunea este amplasată relativ în centrul lagărului. În partea de nord funcţionau clădirile administrative şi apartamentele ofiţerilor.


FOTO: VEDERE DIN SATELIT A LAGĂRULUI

La penitenciar a existat chiar şi o şcoală destinată copiilor gardienilor. Vizavi de centrul de comandă, în est, se aflau barăcile deţinuţilor, cu patru dormitoare fiecare în care erau înghesuiţi între 50 şi 70 de persoane. Barăcile deţinuţilor erau construcţii precare din chirpici unde iarna domnea frigul crunt, iar vara căldura şi umezeala extremă. În partea de sud a penitenciarului erau amplasate dormitoarele grănicerilor, dar şi clădirile care adăposteau animalele fermei agricole care funcţiona acolo.

Localnicii din Periprava cunosc în detaliu istoria închisorii comuniste. Îşi amintesc fără să clipească de torţionarul Ficior. Din poveştile mamelor sau ale taţilor se desprind aceleaşi concluzii: deţinuţii erau maltrataţi, bătăile erau la ordinea zilei. La fel ca şi supravieţuitorii lagărului cu care gândul a vorbit pe îndelete, şi localnicii din Periprava vorbesc despre gropi comune în care deţinuţii erau aruncaţi.

Unul dintre funcţionarii din primăria comunei C.A. Rosetti, care a analizat în detaliu certificatele de deces ale deţinuţilor, spune că uneori cei care mureau erau îngropaţi în digurile pe care le construiau. ”Am auzit că la Şfiştofca uneori erau îngropaţi în diguri. Cei mai în vârstă ne povesteau că ani de zile pe diguri se puteau vedea un fel de mormite”, a povestit funcţionarul, care spune că nu are dovezi în acest sens. În perioda ‘58-’63, cât penitenciarul a fost condus de Ion Ficior, la primăria din localitate au fost înregistraţi 101 morţi proveniţi de la penitenciar. Majoritatea, aproximativ 80, erau deţinuţi politici.

Colţul deţinuţilor morţi din cimitirul lipovenilor

În cimitirul lipovenilor din Periprava, un perimetru de câteva sute de metri pătraţi este defrişat de cruci. Cimitirul este înconjurat de un gard şi are o poartă mare de lemn la intrare. Un colţ al cimitirului nu are nicio cruce şi niciun mormânt delimitat. În centru am găsit o bizară cruce de lemn, care însă nu are nicio plăcuţă. Acest loc este indicat de localnici, de torţionarul Ficior, dar şi de colaboratorii săi, gardienii, ca fiind locul unde erau ”depozitaţi” morţii. Supravieţuitorii de la Periprava spun că este ”groapa comună” a deţinuţilor. Gardienii care au fost sub comanda lui Ficior recunosc cu jumătate de gură existenţa unui asemenea loc şi  a acelor practici barbare.

Portretul colaboratorilor torţionarului Ficior

Mai reţinuţi în a povesti ororile comise în acea perioadă sunt gardienii lagărului. În C.A Rosetti şi Periprava trăiesc trei foşti gardieni care au muncit la penitenciarul comunist în perioada comandantului Ficior: Ion Mihalache (o coincidenţă de nume cu fostul lider ţărănist), Ghrimschi Ignat şi Radu Marin. Cei trei sunt pensionari, răsplătiţi cu 1.500-1.900 de lei de statul român. Interviurile cu cei trei au decurs aproape similar, la început au negat vehement că deţinuţii politici erau bătuţi şi că mureau pe capete, ca apoi, puşi în faţa unor informaţii consistente, să recunoască puţin câte puţin din tratamentele inumane la care erau supuşi cei denumiţi generic ”contra revoluţionari”.

Ion Mihalache – 77 de ani, gardian la penitenciarul Periprava. A ajuns la lagărul de la Periprava în ’59, după ce a satisfăcut stagiul militar. A fost încadrat ca gardian. ”Am lucrat la pază, mergeam cu deţinuţii la muncă. Îi supravegheam”, spune fostul gardian de la Periprava. Acum este un prosper pensionar în localitatea de baştină, adică Periprava. Pentru activitatea de la penitenciar este recomensat de stat cu o pensie de 1.900 lei. A ieşit la pensie în 1991 din sistemul penitenciar. O vreme a fost şi poştaş în Periprava.


FOTO: Ion Mihalache - fost gardian la Periprava

Iniţial fostul gardian a povestit că deţinuţii politici erau trataţi bine. ”Primeau pachete, o vedere. Cei care munceau primeau, care nu muncea nu primea. Până şi pâine aveau uneori, chiar o aruncau”, spune Ion Mihalache. Recunoaşte însă că uneori deţinuţii mai primeau şi bătaie. ”Poate mai făceau abuzuri cadrele. Poate un comandant. Erau unii deţinuţi mai recalcitranţi. Regulamentul nu te lăsa să-i baţi”, spune fostul gardian.

”Ce, în viaţa civilă nu moare lumea?”

Deţinuţii erau închişi în barăci rudimentare construite cu chirpici. Fiecare baracă avea patru dormitoare în care erau înghesuite câte 60-70 de persoane. Fostul gardian Mihalache spune că în total la Periprava, incluzând şi celelalte subcolonii, lucrau cam 300-400 de angajaţi care supravegheau peste 3.000 de deţinuţi. Peste jumătate din ei erau deţinuţi politici.

Cu seninătate, fostul gardian spune că la Periprava se murea normal. ”Poate mureau, unu, doi , trei pe săptămână. Se mai îmbolnăveau. Ce, în viaţa civilă nu moare lumea? Eu nu pot să justific de ce mureau”, explică Ion Mihalache.

În iarna dintre ’59 – ’60, la Grind, colonia unde a activat Mihalache, au decedat, potrivit unor documente oficiale, peste  40 de persoane. ”Poate au fost 50 aşa, dar cu tot cu Periprava centru”, admite fostul gardian.

Despre comandantul Ficior are numai cuvinte de laudă. ”Era un om serios, cu ţinută”, relatează fostul gardian Mihalache. Serios pentru fostul subaltern al torţionarului Ficior înseamnă şi că deţinuţii erau pedepsiţi. ”Ăia care nu îşi făceau treaba erau pedepsiţi, erau băgaţi la arest. Care îşi făcea treaba primea toate drepturile”, spune Ion Mihalache.

Pus în faţa mai multor testimoniale, fostul gardian îşi aminteşte că deţinuţii care nu îşi făceau norma la muncile agricole sau la tăiatul stufului erau pedepsiţi. ”Le făceai raport şi apoi primeau carceră. Primeau două, trei sau cinci zile de arest”, işi aminteşte fostul gardian.

La fel ca deţinuţii politici care mai supravieţuiesc, Ion Mihalache spune că morţii erau îngropaţi fără preot, fără cruci, câte doi trei în aceeaşi groapă. ”Am văzut morţii. Seara erau duşi cu căruţa şi îngropaţi la Peripava, undeva lângă cimitir. Erau slabi, cum să arate după zece ani de penitenciar. Erau puşi într-un coşciug de stuf, nu de papură. Făceau o groapă şi, dacă erau doi-trei, îi puneau acolo”, relatează Mihalche. Întrebat dacă nu i se părea în neregulă că în fiecare săptămână erau îngropaţi doi sau trei deţinuţi politici şi înhumaţi noaptea, gardianul Mihalache spune că ”aşa era atunci”. Deţinuţii politici morţi erau îngropaţi de către deţinuţii de drept comun, povesteşte Mihalache. Fostul gardian nu neagă existenţa unor gropi comune. ”Eu nu am văzut pentru că nu îi duceam eu. Morţii erau duşi de ăştia de drept comun”, spune Mihalache.

”Da’ ce, era fratele meu să îmi pară rău? Eram obişnuit că se moare”

Morţii, chiar dacă erau mulţi, doi - trei pe săptămână, nu îl impresionau pe fostul gardian: ”Da’ ce, era fratele meu să îmi pară rău? Eram obişnuit că se moare. Era medic acolo şi spunea că a murit de slăbiciune. Puteam eu să fac ceva? Trebuia să-l salvez eu, să-l duc la spital? Trebuia să-l cer de la comandant şi să-l duc la spital (râde n.red)? Păi se poate aşa ceva... ”. Despre tratamentele aplicate deţinuţilor politici, Mihalache spune că ”a fost un regim corect, mai ales că erau deţinuţi”.

Fostul gardian îşi aminteşte că un deţinut a fost ucis de militarii care păzeau perimetrul lagărului. Unul dintre deţinuţi a încercat să fugă. ”Militarul în termen l-a văzut şi a tras în el”, spune Mihalache.

Gardienilor le era interzis să discute cu deţinuţii. Despre cei închişi pe motive politice, comandantul penitenciarului, adică Ficior, le spunea că ”sunt contra statului” . ”Eram şi noi pedepsiţi dacă le dădeam tigări sau vreun ziar. La vremea aia credeam ce ne spun. Dar oricum, trebuia să facem ce ni se spune”, explică Mihalache. Despre deţinuţii de etnie maghiară, gardienilor le era transmis faptul că după revoltele din Ungaria, din ’56, în Ardeal maghiarii plănuiau să otrăvească apa românilor.

Mihalache spune că în jurul clădirii centrale, unde avea biroul comandantul Ficior, erau amenajate alei cu flori. ”Era foarte frumos. Erau multe flori, mai ales pe lângă birouri”, spune Mihalache. Acesta a relatat că lui Ficior îi plăceau foarte mult trandafirii.

"Morţii erau îngropaţi la Periprava, acolo, lângă cimitir. Aveau un loc separat”

Ghrimschi Ignat – gardian la Periprava, 82 de ani.  A fost recrutat ca si gardian după ce a terminat armata. A fost încadrat ca sergent şi a ieşit la pensie ca plutonier major. Spune că avea grijă de deţinuţi. ”Ce făceam? Păi păzeam hoţii de deţinuţi”, spune fostul gardian Ignat. Fostul gardian susţine că deţinuţii ar fi avut o viaţă bună, că primeau mâncare destulă, programul de muncă era bun. După câteva minute, gardianul spune că totuşi că în fiecare săptămână mureau câte unu sau doi. ”Mai mureau, că erau distrofici sau că erau bătrâni. Oamenii mor, ce să mai zic. Mor oamenii. Morţii erau îngropaţi la Periprava, acolo, lângă cimitir. Aveau un loc separat”, rememorează gardianul. 


FOTO: Ghrimschi Ignat – gardian la Periprava

Despre comandantul Ficior îşi aminteşte că era un om mai dur. ”Era mai aprig aşa. Era ca şi un comandant”, explică gardianul Ignat. Despre bătăile aplicate deţinuţilor, acesta a povestit iniţial că cei condamnaţi politic nu erau bătuţi. ”Nu aveai voie să îi baţi. Minte fiecare, cum îi duce capul. Le era bine. Atunci toţi erau fericiţi (râde n.red.)”.  Apoi încet, încet şi-a adus aminte că de fapt comandantul le mai aplica câte o corecţie. ”Ficior îi mai atingea. Erau unii care mai făceau greşeli, ca să zic aşa. Îi bătea cu bastonu’, că avea baston. Pe unii îi mai închidea la izolare, două zile, cinci zile sau şase zile. La carceră primeau mâncare mai la regim”, spune fostul gardian.

După jumătate de oră de interviu, când am insistat pe tratamentele aplicate deţinuţilor şi pe numărul de morţi din penitenciar, fostul gardian a decis că nu mai are chef de vorbă. La final, după ce camera de filmat a fost împachetată, Ghrimschi Ignat ne-a înjurat printre dinţi.

”Eu le dădeam filme. Primeau de trei ori pe zi de mâncare”

Radu Marin – gardian Periprava – 73 de ani. Radu Marin locuieşte în Periprava, are 73 de ani şi a activat ca gardian la lagărul condus de torţionarul Ion Ficior. Acum pensionar, fostul gardian a refuzat să fie filmat. A povestit însă cu multă aroganţă varianta sa a evenimentelor de la Periprava. ”Eu eram la tehnic. Eu le dădeam filme. Primeau de trei ori pe zi de mâncare. Primeau 70 de grame de carne pe zi. Mergeau la muncă. Aveau televizoare inclusiv în baracă”, susţine fostul gardian. Afirmă că deţinuţii erau foarte bine trataţi. Susţine că, deşi a fost angajat la penitenciar în 1961, nu l-a prins în funcţie pe torţionarul Ficior. Datele oficiale arată că Ficior a condus penitenciarul Periprava din 1960 până în 1963.


FOTO: Radu Marin – gardian Periprava

Cât despre bătăile suportate de deţinuţi, de foame, de frig, de lipsa îngrijirilor medicale, fostul gardian comunist Marin spune că nu a văzut, nu a auzit şi nu ştie nimic. ”Eu nu i-am bătut, eram la tehnic. Şi ce, comandantu’ din ordinu’ cui făcea ce făcea? Din ordinul ălora care îs acuma la conducere” , a explicat fostul gardian.

Când l-am întrebat de morţi, Ion Marin a devenit irascibil. ”Păi, ală care murea, veneai dumneata şi-l îngropai în curte la tine? Ce mă luaţi cu din astea? Da’ ce ştiam eu de morţi? Păi ce, aici au fost 7 milioane de deţinuţi, nu 3.000 cum ziceţi”, spune Marin.

Despre foştii colegi gardieni spune că erau nişte hoţomani. ”Domnu’ Mihalache spune numai prostii. Când pleca acasă, mai lua ceva, adică mai fura”, spune Ion Marin. A povestit că morţii erau trataţi cu respect, că erau înmormântaţi în coşciuge, cu cruci, cu preoţi. Când l-am întrebat de ce mureau deţinuţii, a răspuns în felul următor: ”Păi mureau de moarte. Ce să ştiu eu de ce mureau? Deţinuţii politici nu munceau greu, doar prăşeau fasolea. Nu au făcut nimic la diguri. Da.... Aveau muncă grea (râde n.red.)”.

Fostul gardian spune că viaţa la lagăr a fost bună pentru el, pentru că statul i-a dat casă, haine. În plus, la fiecare an muncit, statul îi calcula saşe luni în plus la pensie. La 55 de ani s-a pensionat, astfel că din 1995 este pensionar.

Istoricul închisorii de la Periprava

Formaţiunea 0830 Periprava era aşezată pe grindul Letea, în Delta Dunării, la 30 de km de vărsarea braţului Chilia în Marea Neagră. Izolată de apele Dunării, Periprava avea cel mai apropiat vecin la 3 km, satul omonim, apoi la 8 km satul C.A. Rosetti şi la 10 km satul Sfiştofca. Colonia de muncă Periprava a fost înfiinţată ca unitate independentă pe 1 iulie 1957, prin ordinul MAI nr. 2394.


FOTO: Foste clădiri administrative ale lagărului

Anterior acestui an, colonia a funcţionat ca punct de lucru şi secţie a penitenciarului Chilia Veche. Formaţiunea Periprava avea două secţii exterioare: Grind şi Saivane. Deţinuţii din această colonie de muncă au fost folosiţi la munci precum: construirea digului, defrişarea stufului, desţelenirea terenului din zonă, creşterea animalelor într-o fermă zootehnică, aflată în subordinea unităţii, dar şi la construcţia unei şosele cu o lungime de 2,5 km care urma să reducă izolarea coloniei.

La Periprava au fost încarceraţi între 1957 - 1964 deţinuţi de drept comun cu pedepse de până la 25 de ani, condamnaţi politici şi internaţi administrativ. Numărul deţinuţilor închişi în această formaţiune variază în funcţie de an şi de transferurile de la o colonie la alta. În august 1957, Periprava avea un efectiv 2.040 de deţinuţi, iar în mai 1959, acesta era de 1.800.  (sursă: Andrei Muraru (coord.), Dicţionarul penitenciarelor din România comunistă (1945-1967), Editura Polirom, Iaşi, 2008)

În 1962 numărul deţinuţilor din colonie era de 3.255, dintre aceştia 709 erau internaţi administrativ, 1.800 condamnaţi „contrarevoluţionari”, 746 condamnaţi drept comun. Conform altor surse la Periprava au fost închişi între 1 august 1957 – 30 decembrie 1957 peste 5.000 de deţinuţi.

Un articol de Biro ATTILA

27 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 mitica 18.09.2013 11:23

Dupa mai bine de 20 de ani se trezesc autoritatile sa ne arate cine sunt tortionarii, lucruri stiute de toti care au avut timpul si curiozitatea de a citi si urmarii Memorialul Durerii si nu numai. Si mai usor era daca ia-ti fi intrebat pe cei care au scapat de tortionari dupa ,,89''.Oare ce simt acestia,…

 
#2 kapa 18.09.2013 11:41

azi e mult mai bine sa ai trecut communist ,tortionar,decat taranist,cine conduce azi Romania?

 
#3 constantin (un moldovean) 18.09.2013 11:52

Au fost sanitarii societății românești.
Regret că n-am fost gardian. Nu supraviețuia nici o ploșniță care azi poartă nume: Videanu, Patriciu, Hrebenciuc, Mitrea, Ponta, Băsescu, Bebe Ionescu, Voiculescu etc

 
#4 petrica 18.09.2013 13:39

@constantin (un moldovean)
pai daca ai suflet de gardian, poti sa te pazesti pe tine insuti.

 
#5 grigorovicy 18.09.2013 14:16

dar pe cei care au ucis cu singe rece prizonierii de razboi di spitalele din jurul tg. neamt in primavara lui1945 nu-i cauta nimeni. 23 august ii gasea in spitale raniti si mutilati. ii ingropara in cimitirul jidovesc in gropi comune. langa cimitirul ortodox pe stadionul a.n.e.f. si la cosare. catatii…

 
#6 cineva 18.09.2013 15:05

mai devreme sau mai tarziu, d-le plosnita boangheneasca biro atila, urangutan mongoloid apatrid, vei plati pentru diversiunile astea.
poporul si istoria nu te vor ierta.

 
#7 Dreptate pentru basarabeni şi ardeleni 18.09.2013 15:32

În 1940, milioane de basarabeni şi ardeleni au fost abandonaţi de REGIMUL CRIMINAL al lui Carol cu politicienii lui, morţi apoi în temniţele comuniste.
Au fost căsăpiţi cu miile.
Cine îi despăgubeşte ?

 
#8 Mitică de la berărie 18.09.2013 16:19

Diversiune ! Trebuie să uitați de Roșia Montană și de gazele de șist !

 
#9 Duk-a-Dam 18.09.2013 16:23

Nu va mai strofocati atata !! Trebuie sa-i multumim lui Iliescu pentru ca acesti indivizi sunt nepedepsiti si in viata !! Daca nu exista acest rebut al istoriei , acest anacronism , nu ne mai loveam de aceste fapte scandaloase si degradante pentru istoria noastra ! O sa se gaseasca unii care vor spune…

 
#10 RMV 18.09.2013 16:29

@Mitică de la berărie,#8:desteptule,dar de ce crezi ca nu ne putem ocupa si de tzeapa RMGC,si de tortionari? La o urma,un minim bun-simt zice ca orice crima trebuie pedepsita,iar leprele de Ficior si"aghiotantii"au comis foarte multe crime. Putin imi pasa ca au 80 si de ani,sa stea la inchisoare,pacat…

 
Vezi toate comentariile...

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine: