LISTA TORŢIONARILOR. Interviu cu Ficior despre gropile comune şi deţinutul mort în ziua eliberării: "S-a împiedicat în drum spre poartă, a căzut cu nasul în nisip şi a murit"

44 de deţinuţi politici au murit în doar şase luni, între decembrie 1959 şi iunie 1960, în lagărul de muncă de la Periprava. "Ce să spun, că 44 de deţinuţi “au murit că i-am bătut eu”?. Au murit de bătrâneţe", se disculpă cinic, într-un interviu acordat gândul, Ficior Iosif Ion, fostul comandant al puşcăriei comuniste, unde în anii ‘50-‘60 au fost închişi aproape 2.000 de deţinuţi politici. Pus în faţa unor declaraţii ale foştilor deţinuţi, torţionarul şi-aduce aminte brusc de doi morţi, unul împuşcat pentru că ar fi încercat să atace un militar care îl păzea, al doilea - personaj al unei istorii neverosimilă. “În ziua în care a primit decretul de eliberare, s-a împiedicat în drum spre poartă, a căzut cu nasul în nisip şi a murit (...) Erau emoţiile lui, probabil”, spune Ficior. Ne-a primit la interviu cu Biblia pe masă.

Despre gropile comune din jurul închisorii, fostul comandant nu spune nici da, nici nu. ”Dacă săpăm acum, la Periprava, credeţi că găsim o groapă cu schelete?", îl întrebăm noi. "Nu ştiu! Astea sunt nişte lucruri... Dacă dumneavoastră aţi fi în locul meu ce aţi zice?!”, răspunde el.

Ficior spune despre el că a fost un om bun şi nici nu se compară cu Alexandru Vişinescu, fostul comandant de la Râmnicu Sărat pe care l-a şi întâlnit în acea perioadă: "Vişinescu... Manifestările lui se văd şi astăzi. Eu v-am dat cu pumnu` în faţă?"

Ficior zice că nu are niciun mort pe conştiinţă, că nu a lovit şi nu a torturat niciun deţinut, iar zecile de testimoniale le pune pe seama unor simple nemulţumiri.

Citeşte şi:

Organul torţionarului din noi. Schimbaţi manualele de istorie şi creşteţi pensia, dacă nu o puteţi tăia

Mărturii ale supravieţuitorilor din lagărul de la Periprava

Mărturii ale foştilor gardieni ai lagărului condus de Ficior

Reportaj de la Periprava unde s-a deschis un şantier arheolgic pentru identificarea gropilor comune

Drumul către penitenciar

Gândul: Cum era atmosfera în închisorile anilor ‘50, când eraţi şi dumnevoastră comandant?

Ficior Iosif Ion: În anii ’50 nu eram la închisori. Eu am fost numit comandant la Poarta Albă în ’53, în iunie.

Gândul: E o diferenţă, că dumneavoastră văd că încercati să relataţi foarte exact?

Ficior: Înainte de a merge la Poarta Alba, eu am fost în Direcţie, locţiitor şef de servicii de cadre în Direcţia Generală.

Gândul: Am înţeles, a Penitenciarelor.

Ficior: Da. Şi cum am ajuns eu la Penitenciare, mă rog…

Gândul: Chiar, cum aţi ajuns?

Ficor: Pai, datorită… (întinde un document din care rezultă că ar fi Baptist n.red.)

Gândul: Ce este asta? A, sunteţi baptist.

Ficior: Eu am făcut şcoala profesională la Târnăveni (Şcoala de ucenici de pe lângă Fabrica “Nitrogen” din Târnăveni – n.red.). Am absolvit patru ani de şcoală profesională. Tata era în fabrică, eu eram în fabrică, ca ucenic, când am terminat şapte clase. Am făcut patru ani de ucenicie în perioada şcolii profesionale, apoi am plecat în armată, la Ineu (Şcoala de ofiţeri politici MFA Ineu – n.red.).

Gândul: Eraţi deja membru? De ce v-aţi înscris în partid?

Ficior: Când m-am înscris în partid, nu m-am înscris – că mă întrebaţi şi dumneavoastră, “de ce v-aţi înscris în partid?”- de parcă ştiam eu, atunci, aşa de bine ce e cu Partidul Comunist. M-am înscris şi pentru faptul că cel care a mers cu mine era tot baptist, preşedintele sindicatului pe judeţ.

Apoi, se mai întâmplaseră nişte lucruri nelalocul lor, în perioada în care am locuit în cămin, în timpul uceniciei. Mâncarea era, oricum, proastă la cantină, iar pe deasupra pedagogul mai lua şi smântâna de pe lapte. Eu am fost unul dintre ăia care nu suportau asemenea lucruri.

De Lăsatul Secului ne-a dat o ciorba aită, cum zicem noi în Ardeal - ciorbă de usturoi -, şi am zis că nu o să mănânc. Nu am mâncat niciunul. Ei, până am ajuns în cămin s-a dat telefon la pedagog; când am intrat în cămin, ne-a băgat în sala de cursuri şi a zis “Cine v-a zis să nu mâncaţi?”, nimenea nu s-a ridicat să zică “Păi, Ficior a zis”. Atunci, pedagogul m-a prins de mână – eu stăteam în prima bancă - şi mi-a tras două palme de-am văzut stele verzi; am scuturat din cap, am ieşit pe uşă şi am trântit uşa aşa de tare, că s-a spart geamul de sus.

M-am dus în oraş - tata stătea cu chirie, nu ne mutasem din Cucerdea de Mureş, o comună între Tarnăveni şi Iernut - şi am zis: “Tată, stau şi eu în oraş, nu mă mai duc la cămin, dorm cu dumneata”. Si am dormit la tata. Dimineaţă, a fost chemat la director: “Ce a facut copilul tău!?” Tata, săracu`, a fost surprins - nu ştia realitatea şi s-a supărat: să îl cheme directorul şi să-i spună ce a făcut copilul lui la cămin?! Sigur că tata m-a mustrat că nu i-am spus adevărul. Ei, lucrurile astea m-au…

Când m-am înscris în partid, m-am dus la Mârşa Avrig (Şcoala de pregătire pentru activişti de partid şi tineret “Dr. Petru Groza” din Avrig – n.red), ne-a dus acolo, am facut o pregătire – erau şi de la ţărănişti, erau de la Tătărescu, şi de la liberali, Alexandrini, care intrase în blocul partidelor democratice, probabil ştiţi.

Gândul: Alexandrini care a fost şi la Râmnicu Sârat, la Vişinescu?

Ficior: Da, probabil, nu ştiu. El a participat la alegeri şi a fost şi la pregătirea cu tinerii de atunci. Să fiu cinstit, eu, cu şapte clase primare - dar şi cu şapte ani de acasă - şi patru profesionale, eram mai dezghetat, aşa, faţă de alţii, şi când s-a făcut verificarea membrilor de partid, m-a trimis Judeţeana pe mine, la 20 de ani, să aduc carnetele vechi de partid; le luase pe acelea şi le dăduse carnete provizorii, cu care se verificau membrii de partid. Am venit la Bucureşti, la 20 de ani, cu un cufăr, o valiză din placaj, dată cu baiţ, şi le-am predat. Habar nu aveam eu de Bucureşti; nu călcasem nici în Târgu Mureş, ce să fi căutat la Bucureşti?

În perioada alegerilor din ’46, unul, Popa Emil, fost deputat de Târnava Mică, de la Cluj, cu care mergeam în judeţ, mi-a dat un automat din ăla, nemţesc. Eu, care nu făcusem armata, vă daţi seama că habar n-aveam să umblu cu el. Şi, într-una din comune, la Blăjel, legionarii ne-au bombardat cu pietre. Mă rog, s-au urcat în maşină, noi în camion, cu tinerii cu care eram. Cum m-am urcat eu, cu automatul meu, s-a descărcat. Noroc că ţeava era îndreptată în sus, că dacă era lateral, era… S-au descărcat câteva cartuşe. Toţi ăia care dădeau cu pietre s-au speriat şi au fugit. Popa Emil a coborât din maşină şi mi-a zis: “Bravo, mai Ficiorule, ai făcut o treabă extraordinară”. “Vezi-ţi de treabă, că nu am făcut-o eu, a făcut-o automatul”. Am armat totul, cu nişte băieţi, şi am terminat cu ele. Erau nişte automate nesigure, care se descărcau imediat dacă nu erai atent. Am terminat cu ele.

Acest Popa Emil a ajuns, în ’50, şeful Serviciilor de Informaţii ale Armatei; atunci nu era Securitatea. Deci, a umblat la dosar şi mi-a luat toate datele de acolo. Între timp, eu terminasem Şcoala de ofiţeri de la Ineu - MFA pe vremea aia (Şcoala de ofiţeri militaro-politică nr. 1 din Ineu – MFA – n.red.).
Întâi m-am încorporat la Regimentul 2 Aviaţie Craiova. Securitatea umbla după activişti să-i ia la ea, dar cei de la Judeţ n-au fost de acord pentru că eram…

Gândul: Baptist.

Ficior: Şi n-au fost de acord. M-am încorporat, deci, în armată, iar cei de la Regimentul de Aer Craiova m-au trimes la Ineu. Nu numai pe mine - am fost peste 3000 acolo, şi am rămas 1250. La Ineu au venit iar să recruteze, cum recrutau din toate şcolile pe cei mai buni elevi, să-i ia la Securitate. Şi m-a pus şi pe mine pe listă.

Atunci, în ’50, căpitan locţiitor politic al Şcolii de la Ineu era Popa Constantin, care, pe timpul lui Ceauşescu, ajunsese general locotenent, locţiitorul şefului Marelui Stat Major. Primea demnitarii şi îi însoţea.

Gândul: Ce arme mai era la Ineu?

Ficior: Aveam o companie de aviaţie, două de tancuri şi una de marină, care formau batalionul de specialitate. Pe urmă mai erau cavalerie, artilerie, tancuri - erau 1250 de elevi la Ineu. Aici fusese o şcoală de rezervişti ai burgheziei – cu cladiri vechi -, iar comuniştii au făcut o şcoală de ofiţeri pentru …

Gândul: Mai multe arme, am înţeles.

Ficior: … noua orânduire, cum s-ar spune. Şi printre cei care au rămas acolo am fost şi eu - vreo 570, cred, eram membri de partid, din 1250 cu totul. Pe mine m-au ales în comitetul de partid pe şcoală, şi Popa a zis: ”Dom’le, luaţi pe cine vreţi de aici, dar nu pe Ficioru, pentru că e organ ales. Ăla nu a fost de acord şi nu a ascultat ce sfat i-a dat ăsta; s-a dus la Popa Emil, iar Popa Emil, care băgase la cap despre “Ficioru de la Târnăveni”, când mi-a văzut numele a zis: “Să vie dosarul!”. Şi mi-au dus dosarul la el.

Asta am aflat tot de la Popa Constatin, prin’67. M-am întâlnit cu el la Cinematograful Victoria şi am avut discuţii aşa… El lua bilete la un film. Eu eram în concediu. Şi când a întors capul, i-am zis “Să trăiţi, dom’le tovarăş”, “Să trăiţi, tovarăşu’ Ficioru, ce faci?”. M-a recunoscut; după atâţia ani m-a recunoscut. Si atunci mi-a spus el ce s-a întâmplat cu mine de am ajuns…

Popa Emil mă pusese şi pe mine la dispoziţia Direcţiei de Cadre, cum era pe vremea aia, să îmi aleg între Miliţie, Pompieri şi Grăniceri. Eu tot am amânat, nu ştiam ce să fac, eram supărat. De fapt, şicanele astea mi le făcuse şi în perioada pregătirii pentru Serviciul de Informatii. Ne-a luat de la Ineu şi ne-a bagat la Periş (Şcoala de contrainformaţii, km. 32 Periş – n.red). De acolo am ieşit locotent. Am fost 12 locotenenţi, sub-locotenenţi vreo 20, iar restul, sergenţi majori, în funcţie de pregătirea pe care au avut-o.

Acolo, m-au chemat iar să mă întrebe despre religie. Nu am vrut să mai vorbesc deloc. N-am vrut să mai răspund, pur şi simplu. “Să mă trimiteţi la Craiova, ori la Ineu, înapoi. Adică de ce m-aţi luat de acolo şi m-aţi adus aicea?! Ca să ma luaţi iarăşi la întrebări cu socrul, că baptiştii, cu…”.

Pe mine m-a cununat, în Târnăveni, pastoral bisericii de la Sighişoara, Fluieraş Mihai. Era o sală mare – o închiriase socrul meu -, plină de oameni. Sigur că toată Judeţeana de partid era la Târnăveni, nu? Şi eu, membru de partid, m-am cununat cu pastorul de la Sighişoara, cultul Baptist, la Târnăveni. Nu am dat doi bani pe…

Gândul: Dumneavoastră aţi fost, din familie…?

Ficior: Da, din familie. Mama şi tata erau credincioşi. Asta a fost mare lucru. De aia am spus “şapte ani de acasă”. Eu am fost cel mai mare dintre fraţi. Am mai avut o soră, care a murit, şi mai am un frate, la Cluj. Tata mă lua cu el pe la bisericile din jur de Cucerdea; spuneam poezii şi el era mândru, se bucura alături de mine.

Gândul: Să ne întoarcem la momentul în care aţi fost numit la Penitenciare! Înţeleg că aţi fost pus la dispozitie…

Ficior: Şi atunci, când m-a pus la dispoziţie, după ce m-au chemat de două ori şi n-am ajuns la nicio concluzie, a treia oară au zis: ”Atunci, hotărâm noi”. “Hotărâţi, dom’le!”. Când am ieşit de pe Oneşti, de la Ministerul de Interne, m-am întâlnit cu unul, Baciu. Baciu a fost instructor de partid, de la Braşov, pentru Târnava Mică. Atunci era Regionala Braşov, Judeţeana Târnava Mică.

Omul ăsta mă cunoscuse când eram la Târnăveni. Acum era colonel, în uniformă de de Miliţie – aşa mi s-a părut mie; singura deosebire între Miliţie şi Penitenciar era culoarea plătcuţei: unele albastru, celelalte, roşu. Eu eram în uniformă kaki şi epoleţi de aviator. “Ce-i cu tine?” zice. “Să trăieşti, dom’le colonel.” Îi răspund, supărat, şi îi explic despre ce e vorba. “Ia vin-o-ncoace!”. Mă întreabă la ce cameră am fost, şi îi arăt. Intră el acolo şi, după vreo jumătate de oră, iese din cameră şi zice: “Mâine dimineaţă, vii pe Luterana 27-29, la Penitenciare!”. Şi m-a luat la el.

Gândul: La Penitenciare.

Ficior: Da. Aşa am ajuns eu la Penitenciare.

Gândul: Asta se întâmpla în 1951?

Ficior: ’51; în iunie ’51.

Lupta cu duşmanul de clasă

Gândul: Aş vrea să vă citesc o chestiune din dosarul dumneavoastră, dacă vă aduceţi aminte… În ’51 spuneaţi aşa: “Asigur partidul care m-a crescut şi educat că voi duce cu multă perseverenţă lupta contra duşmanilor poporului muncitor şi-i voi lovi fără cruţare”.

Ficior: Asta scrie şi aici. Uitaţi aici!

Gândul: Cine erau duşmanii?

Ficior: Dl Biro, eu am citit şi am senzaţia că ce am eu, aveţi şi dumneavoastră.

Gândul: Dar era o formulă stas sau era o formulă pe care o gândeaţi, o simţeaţi?

Ficior: Cred că am luat asta din… Partidul avea obiceiul să dea formulare pentru ca membrii de partid să le completeze…

Gândul: Şi dumneavoastră numai le semnaţi? Textul era prestabilit? Îl citeaţi dumneavoastră sau nu citeaţi?

Ficior: Nu numai eu, milioanele alea…

Gândul: Cu toţii.

Ficior: …de membri de partid.

Gândul: Bine, dar dumneavoastră l-aţi citit totuşi, nu v-aţi pus problema: “dom’le, ce spun eu aici?”. Adică dumneavoastră, când aţi citit, nu v-aţi gândit că “dacă semnez, se cheamă că eu am spus lucrurile astea”?

Ficior: Ce să spun eu? Duşmanii pe vremea aia erau cei care… Se punea problema aşa: “Dom’le, capitalismul ne-a exploatat, ne-a facut…”. Sigur, eu făcusem ucenicia la capitalişti, nu în altă parte. Directorul fabricii ne urmărea pe fiecare cum munceam, pe unde umblam. Şi nu numai el, dar şi inginerii din fabrică.

Să vă dau un exemplu: în şcoala primară, în clasa a IV-a, se făcea corul legionar. Popa din comună era un legionar notoriu. Sămărtiţan îl chema. Şi tata mi-a zis: “Nu cânţi în corul legionarului!”. Aşa cum a fost tata, cu alea patru clase primare ale lui, nici alea terminate ca lumea, mi-a spus: “Nu cânţi în corul legionarului!”. Nu am cântat şi am fost exmatriculat. Am stat vreo 10 zile acasă. Atunci, directorul şcolii s-a dus la Sămărtiţan şi i-a spus: “Nu e bine ca baiatul lui Ficioru să stea acasă, că nu cântă în cor. Să vină să facă carte, să înveţe şcoală”. Şi m-a luat la şcoală, din nou; de atunci n-am mai avut necazuri din punctul ăsta de vedere.

Ce vreau sa spun este că aveam, aşa, o chemare pentru dreptate. Nu neapărat că dreptatea asta o făcea capitalismul, Occidentul, sau Estul, sau Vestul, sau comuniştii, sau socialiştii, sau alţii. Asta a fost aşa, în mine; eram un copil cinstit.

În momentul în care s-au făcut verificările membrilor de partid, ăia de la Judeţeană au vrut să mă excludă. Între timp, a venit unul de la CC, şi Judeţeana de partid a fost verificată de o Comisie a Comitetului Central – unul, Ţiulescu, era preşedinte de comisie. Ei, şi ăsta le-a zis celor de la Judeţeană: “Vreţi să îl exclud pe Ficioru? Păi, Ficioru e mai cinstit ca voi, mă!”. Şi le-a dat peste nas.

Gândul: Haideţi să revenim! Cine erau duşmanii în momentul ăla?

Ficior: Mă, ca să vorbim, să traducem felul în care…

Gândul: Traduceţi pentru noi, cei mai tineri, cine erau duşmanii?

Ficior: Duşmanii clasei muncitoare erau patronii, erau cei care au exploatat, cei care au asuprit, ceva… Aşa era genul de propagandă pe vremea aia.

Gândul: Cam cum sunt patronii de azi. Dacă mâine se întorc lucrurile, dumneavoastră aţi mai semna un astfel de text?

Ficior: Cu exploatarea. Sigur că nici astăzi... dar nu vorbim de treaba asta. Formularul care era pe vremea aia, era ăsta.

Gândul: Ziceţi că era un formular? Eu nu cred ca era un formular. E o autobiografie scrisă cu mâna dumneavoastră.

Ficior: Da, să fiu cinstit, nici nu îmi aduc aşa bine aminte, că eram în 1951.

Gândul: E o autobiografie, o notă autobiografică, pe care aţi scris-o în ’51, la Direcţia Generală a Securităţii Statului.

Ficior: Nu era Direcţia Generală a Securităţii Statului pe atunci.

Gândul: Găsită în arhivele lor.

Ficior: Nu era. Era Serviciul de Informaţii al Armatei. Nu ştiu dacă era Securitatea, în ’50. S-ar putea, în ’51.

Gândul: Exista, pentru că se înfiinţase Securitatea înainte de ‘50.

Ficior: Nu în ’50, când am ieşit eu ofiţer. Dar Serviciul de Informaţii al Armatei…

Gândul: În armată, dar partidul îşi făcuse, ca să zic aşa…

Ficior: Eu nu am fost la ei, eu am fost la Serviciul de Informaţii al Armatei.

Gândul: Eu am înţeles, dar Securitatea există ca şi…

Ficior: Probabil. Da.

Comandant la Periprava

Gândul: Pentru că subiectul nostru este Periprava, povestiţi-ne cum aţi ajuns acolo şi ce mandat aveaţi. Aţi fost locţiitor şi apoi şef la Periprava.

Ficior: Da.

Gândul: Care era mandatul dumneavoastră? Ce v-a spus conducerea că trebuie să faceţi acolo?

Ficior: Nu-i vorba de mandat.

Gândul: Nu, ce v-a spus conducerea că trebuie să faceţi acolo?

Ficior: Comandatul avea atribuţiunile lui de comandant. Nu avea atribuţiuni să bată, nici să înjure.

Gândul: Presupun că atunci când aţi ajuns la Periprava, şeful acestor penitenciare v-a spus…

Ficior: Eu am ajuns acolo, locţiitor. Era unul, Condurache, un colonel venit de la Miliţie, care era comandant. Pe urmă, am fost la o şcoala de perfecţionare, şase luni de zile. Am fost numit comandant în ‘60, dacă nu mă înşel.

Gândul: Da, în ’60.

Ficior: În ’60. Spun asta pentru că mi s-a pus în sarcina că la Borzeşti, când am fost eu, erau deţinuti politici. Acolo n-au fost decât deţinuti de drept comun; şi la Suceava la fel, numai deţinuţi de drept comun, condamnaţi la muncă silnică pe viaţă.

În 1954, în 26 decembrie, au evadat 10 deţinuţi. Atunci m-au luat pe mine de la Poarta Albă şi m-au dus la Suceava.

Gândul: Pentru că au evadat ăia de acolo.

Ficior: Da. Spun că nu am fost unde erau deţinuţi politici. Iar la Periprava erau legionari, de la unu la cinci ani. Ei, ce au facut, au decongestionat Aiudul şi Gherla, luând condamnaţii de la unu la cinci ani, şi i-au dus la muncă în Deltă, la stuf, la dig şi la agricultură. Că se făcea agricultură. Aşa am preluat conducerea...

Gândul: Spuneaţi că aţi asistat la…

Ficior: Da, legat de ordine de la centru… Când eram la Serviciul de Cadre, au venit 12 volume de dosare cu ofiţeri, subofiţeri şi comandanţi care au bătut şi fuseseră trimişi în judecată, în ’52. Mi s-a cerut să le fac fişa de cadre la fiecare. Şi m-am uitat acolo în dosarele lor - erau numai declaraţii de la deţinuţi împotriva cadrelor. Înainte să se facă ancheta asta, s-au dat nişte ordine verbale, nu în scris; eu nu ştiu să fi fost scrise, pentru că atunci nu eram la comandant la penitenciar, eram locţiitor şef de serviciu cadre.

Dar participând la o şedinţă de analiză pe ţară, am auzit că s-au dat dispoziţii de către adjunctul de ministru de Interne - nici nu mai ştiu cum îl cheama -, care a spus: “Să se ia măsuri ca şi deţinuţii de drept comun şi politicii să simtă puşcăria; să nu mai vină la puşcărie, să facă…”. Mă rog. S-au dat nişte dispoziţii, şi cu bătaie, şi cu chestii din astea…

Gândul: Deci a fost dispoziţie orală.

Ficior: Orală.

Gândul: De către cine? Adjunctul…

Ficior: …ministrului de pe vremea aia.

Gândul: Care a spus textual cum? Să fie bătuţi?

Ficior: Să se... Mă rog, măsurile de constrângere, ca să zic aşa – ce făcea ăla acolo, la el la penitenciar -, să fie mai, să-i facă, să bată, să... Adică s-au dat nişte dispoziţii verbale, care nu erau în concordanţă cu regimul, de fapt şi de drept.

Gândul: Date de ministru, în ce an?

Ficior: În ’52. În ’51-’52. Eu am venit la Penitenciare, în ’51, în iunie. După dispoziţiile date atunci, unii s-au întors în penitenciare şi au luat măsuri care n-ar fi trebuit luate.
În ce mă priveşte pe mine, dl Marian, în primul rând educaţia mea de acasă nu îmi permitea să înjur - nu mai vorbesc să bat; dar nici măcar să înjur. Eu am dat ordin să nu fie loviţi oamenii. Am spus că pe acela care încearcă să lovească vreun deţinut, îl dau afară.

Gândul: Fiind unde?

Ficior: La Periprava, dar nu numai la Periprava. Eu când am ajuns comandant la Poarta Albă, spre exemplu, au venit ăia de la Contrainformaţii, că era un legionar în dormitor care ţinea discursuri, şi au zis să îl iau, să îl bag la izolare, să îl pun în lanţuri, să îi fac… Iar eu n-am făcut treaba asta. Am dat ordin ca atunci când se urcă pe masă şi vorbeşte să fiu anunţat ca să merg şi eu să îl ascult. Şi am ajuns la baracă. Am dat ordin să nu fie anunţată prezenţa mea acolo, şi stăteam rezemat de tocul uşii. El s-a întors şi când m-a văzut pe mine zice: “Să trăiţi! Mă iertaţi!”.

“Continuaţi, că vreau să ascult şi eu!”, i-am zis. S-a dat jos şi nu a vrut să se mai urce la loc. L-am luat frumos de braţ, am venit cu el la birou, şi am stat de vorbă patru ore şi ceva. Când s-a uitat la ceas, zice “Ce zic camarazii mei că eu stau patru ore aici?”. “Ce să zică? Am stat de vorbă”. Mi-a zis de viaţa lui, de tot ce a făcut el, l-am ascultat cu răbdare, l-am dus înapoi de braţ şi l-am predat. Dar ei nu l-au mai lăsat să se urce pe masă. Au zis că e turnător şi cât a fost la mine i-a turnat pe ei.

Le-am demonstrate ălora de la Contrainformaţii că nu a fost neapărat necesar să îl iau omul, să îl bag în lanţuri, să-I fac nu ştiu ce… Dacă îl băgam la izolare, când ieşea se ducea în baracă şi îl pupa toată lumea, pentru că a suferit pentru ce făcuse.

În consecinţă, nu l-am pedepsit. Nu am avut inclinaţia asta. De regulă, să stiţi că detinuţii de drept comun şi criminalii erau mai solidari, mai grijulii cu ei. Recidiviştii şi, mai ales pungaşii de buzunare, erau înrăiţi. Nu este o treabă uşoară să fii comandant de închisori.

Gândul: V-a afectat situaţia aceasta? La Periprava cum a fost, tot aşa? Stăteaţi de vorba cu deţinuţii?

Ficior: Nu. Eu am avut şi drept comun la Periprava, şi legionari. Aveam o secţie, Grindu - unde era un căpitan pe vremea aia, Agache – cu vreo 600 de oameni. Lucrau la dig. Eu eram la centru, comandant peste tot, şi peste bacuri, că mai aveam şi nişte bacuri la Dunăre, pe care erau cazaţi şi deţinuţi de drept comun, şi politici, şi legionarii care veniseră de la Aiud şi Gherla.

Gândul: Şi la Periprava erau numai foşti legionari?

Ficior: Numai.

Gândul: Poate au mai fost şi politici; unu, doi, trei.

Ficior: Ce se întamplă, ei aveau grijă să nu se amestece. Deci, de regulă, în penitenciare aşa era. Chiar şi în celule erau separaţi unii de alţii. Eu am primit numai din ăştia.

“Personal am fost bătut de Ficior”

Gândul: Apropo, că vorbeaţi de acele dosare, declaraţii ale deţinurilor, am dat de câţiva dintre foşţii deţinuţi de acolo. Domnul Caroli Ioan, din Timişoara, ne zice în felul următor: ”La Periprava, dacă nu îţi făceai norma de 10 maldăre de stuf pe zi, când te întorceai în colonie erai oprit la poartă de gardieni, care te băteau. De foame, mâncam şi sfeclă crudă, pe care o scoteam de pe câmp. Deţinuţii care erau prinşi că mâncau sfecla, erau bătuţi. Personal am fost bătut de un căpitan pe nume Fecior. Bătăile la care am fost supuşi la Periprava erau menite să ne lichideze. Aproape zilnic murea câte un deţinut.”

Ficior: Şi dumneavoastră credeţi?

Gândul: Vă întreb pe dumneavoastră.

Ficior: Dumneavoastră credeţi? Credeţi că eu, Ficior, făceam aşa ceva? Eu, care am văzut dosarele trimise în judecată şi am ajuns la… La Borzeşti, când am fost, la Suceava, pe urmă la Periprava, credeţi că făceam aşa ceva? Nicăieri nu am făcut aşa ceva. Nu mi-am permis. Dacă eu făceam asta, apoi de la mine în jos făceau toţi.

Gândul: Domnule Ficior, nici nu putem să credem că ofiţerii erau nişte îngeraşi, iar dumneavoastră… poate nu i-aţi lovit, poate i-aţi lovit, nu ştim. Nu o să spuneţi că regimul de detenţie era unul de vacanţă.

Ficior: Regimul de detenţie, pe mine… eu aveam regulamente şi ordine, vorbesc de regim de hrană, de aprovizonare. Sigur, la Periprava nu era ca în alte locuri, era izolat. Acolo dacă îngheţa Dunărea şi era ceaţă nu mai venea nimic. Deci, începând din noiembrie şi până în aprilie, de la sare şi piper, trebuia să fie aprovizionată unitatea cu de toate. Aveam 700-800 de vaci. Trăiau acolo familiile subofiţerilor, soldaţii care făceau pază.

Gândul: Şi ce credeţi că i-a făcut pe unii dintre ei să declare astfel de lucruri?

Ficior: Aşa ceva, să bat eu?

“În şase luni, 44 de oameni au murit de bătrâneţe”

Gândul: De ce să zică aşa ceva oamenii aştia? Atunci explicaţi-mi altă chestiune. Din documente oficiale rezultă că din decembrie ’59 până în iunie ’60 au murit 44 de deţinuţi la Periprava. Cum au murit aceşti oameni?

Ficior: Păi… Dumneavoastră consideraţi ca oamenii ăştia au murit că i-am bătut eu?

Gândul: Eu nu consider nimic, eu vă întreb. Cum au murit, că nu spune cum au murit?

Ficior: Uitaţi, pentru că eu nu aveam acolo posibilităţi, nu aveam spital, am făcut un laborator, cu deţinuţi - cei care erau acolo, legionari, aşa cum erau ei - şi am aprobat să primească de acasă substanţe, ca să facem analize. Erau bune şi pentru deţinuţi şi pentru cadre, ostaşi, copiii care se năşteau acolo. Nu vorbesc şi de stomatologie, doar de laborator pentru analize. După asta, ce să spun, că 44 de deţinuţi “au murit că i-am bătut eu?”. Au murit de bătrâneţe. Spre exemplu, unul dintre deţinuţi, când a fost chemat, mi-l amintesc eu…

Gândul: Deci 44 de oameni au murit de bătrâneţe în cinci luni?

Ficior: Da’ nu au murit de foame, dl Biro. Nu au murit de bătaie de la mine şi de la subofiţerii care au fost acolo, dl Biro.

Gândul: Dar ceva s-a întâmplat. Poate au murit după ce s-au îmbolnăvit din cauza unor condiţiii foarte grele.

Ficior: Oameni care s-au îmbolnăvit, i-am tratat cât am putut eu. Nu am fost eu… Sunt lucruri peste putinţa oamenilor. Dacă se duce la spital şi la spital moare, e de vină cine?

Gândul: Bine, dacă se îmbolnăveşte că stă în apă, la stuf, 12 ore, şi după aia vine şi este…

Ficior: Eu am avut grijă, cât am putut, ca oamenii care erau bolnavi să fie aduşi. Dumneavoastră, mă rog, dacă luaţi de bună, luaţi-o cum vreţi!

Gândul: Bun, avem un alt deţinut de acolo, Melinte Ion. “Îmi amintesc că pe cei morţi îi adunau cu roaba, iar cadavrele erau depuse într-o magazie din penitenciar. În fiecare zi murea, cel puţin, un deţinut.”

Ficior: Păi, dacă în fiecare zi trebuia să moară câte cineva, cât am stat acolo, oho…

Gândul: În ce perioadă aţi fost?

Ficior: Eu am mers acolo în ’58, în septembrie, mi se pare. Am plecat şase luni la şcoală. Apoi, m-am întors. Condurache era comandant. În ’60, am preluat eu, până în ’64, când am plecat.
Spre exemplu, unul dintre deţinuţi a fost chemat ca să fie pus în liberate. Şi cum e nisipul, pe timp de căldură, îţi întră piciorul în nisip - acolo erau dune de nisip -, s-a împiedicat, probabil că suferea şi cu inima, şi a căzut cu nasul în nisip. N-a mai apucat să îşi ia biletul de eliberare. A murit.

Gândul: A murit, adică, în faţă dumneavoastră?

Ficior: Nu în faţa mea. A fost chemat de ofiţerul de serviciu ca să meargă să îşi ia biletul de eliberare, iar din baracă până la postul de control era o distanţă. S-a împiedicat.

Gândul: E o coincidenţă foarte mare. Această coincidenţă mi se pare că dovedeşte exact faptul că până să fie pus în libertate, omul, din nefericire, murea.

Ficior: Ce se întâmplă? Fără voia lui. El, săracul, s-a împiedicat şi a căzut; erau emoţiile lui, probabil.

Gândul: Dar staţi, era singur pe dune? Nu îl însoţea un ofiţer?

Ficior: Nu. L-a anunţat pe el, în baracă. Să vină la poartă ca să…

Gândul: Eu cred că cineva era cu el. Iar dumneavoastră, daca eraţi comandatul, până la urmă, aţi fi putut face, eu ştiu, o investigaţie pe tema asta.

Gândul: Un alt deţinut, Mokar Janos, tot din Timişoara: “Comandantul Fecioru ne-a spus că, dacă încercăm să fugim, ne împuşcă. Au fost opt cazuri de deţinuţi împuşcaţi”.

Ficior: Paza deţinuţilor o făceau militarii în termen. Şi escortarea, şi paza. Deci treaba asta de… Apoi, erau stabilite zonele interzise, până unde poate să vină omul şi să lucreze, de acolo era o distanţă până la cel care păzeşte, care făce escortarea, militarul în termen. Asta este o aberaţie.

Gândul: Deci au fost sau nu împuşcaţi?

Ficior: Nu, domnu’.

Gândul: Niciunul împuşcat.

Ficior: Domnu’…

Gândul: Niciodată.

Ficior: Eu personal îmi amintesc că unul din deţinuţi s-ar fi dus cu tarpanul de tăiat stuf la un militar – mi-a spus şeful de escortă şi comandantul de companie de acolo; aşa îmi amintesc eu cazul. A trecut de zona interzisă şi, atunci, caporalul a tras în el ca să nu îl atace pe soldatul din escortă. Dar ca să dau eu ordine de asemenea manieră… Erau ordine prin care escortarea detinuţilor se făcea conform legilor în vigoare pe vremea aia; nu le făceam eu… să dau eu ordin să îi impuşte.

Gândul: Vă mai aduceţi aminte de un cântec care se numeşte “Din Chilia până la Tătaru, bate Moromete cu parul”?

Ficior: Moromete a fost şi la Jilava, şi la Chilia. Era un incult. Un element care l-am detestat. Îmi amintesc că în 1951 eram în Direcţia Generală şi el era la Jilava. El vorbea puţin, aşa, se bâlbâia. Întâmplarea a fost că eu, când am intrat din Luterană în sediu, în Direcţia Generală, un cetăţean îi spunea ofiţerului de serviciu ca vrea să ajungă la directorul general să îl informeze, să reclame ceva. Şi tocmai cobora Moromete şi îl întâlneşte pe cetăţeanul ăsta care vorbea cu ofiţerul de serviciu. Când a auzit el că omul vrea să se ducă să îl reclame, l-a luat l-a-njurături: “Tu vrei să mă reclami pe mine, bă?”. Omul dăduse nas în nas cu reclamatul, iar ofiţerul de serviciu a încheiat discuţia.
Vreau să spun ce fel de mentalitate aveau aceşti oameni…

Gândul: Cum vă explicaţi că, cel puţin, doi deţinuţi relatează cum dumneavoastră şi acest Moromete îi alergaţi cu caii şi îi loveaţi cu parul.

Ficior: Nu săream peste ei?

Gândul: Îi alergaţi cu caii.

Ficior: Nu îi puneam, aşa, şi săream cu caii peste ei?

Gândul: Să stiţi că nu este de glumă o astfel de … Nu ştiu. Făceaţi asta?

Ficior: Cum să fac asta, domnule?! Vă puteţi imagina că un om credincios, ca mine, să facă aşa ceva la Periprava? Eu n-am făcut în viaţa mea aşa ceva, şi până să ajung la Periprava, d’apăi la Periprava?!

Gândul: Cum vă explicaţi că sunt zeci de deţinuţi care... Cum poate să mintă zeci de oameni? De ce mint cei care spun acelaşi lucru: „Ficior ne bătea, ne tortura”?

Ficior: Eu am dat ordin să nu se întâmple treaba asta, darămite să o fac eu? Poate, nu 10, 100 de deţinuţi să scrie treaba asta. Sigur că ei nu mă pot aplauda pe mine. E unul, Bălănescu, a fost la mine, pe urmă a devenit director la Fizică Atomică, un liberal, internat, el nu era condamnat. Şi eu l-am folosit când am făcut şcoală de patru clase la Periprava, să înveţe copiii carte, că erau izolaţi acolo. Iar Bălănescu lucra cu mine, şi eu aveam încredere în el mai mult decât în alţii, chiar cadre fiind – cinste, corectitudine. Şi el era foarte ataşat de mine. Sunt oameni care mă cunosc.

Eu nici nu dau importanţă, domnule…

Ca să vă mai dau un exemplu. Am întrebat, la un moment dat, văzând nişte deţinuţi: „Ăştia de ce sunt pedepsiţi?”. „Pentru că n-au ieşit sâmbătă la lucru”, mi s-a spus. Am luat rapoartele, le-am rupt şi le-am aruncat la coş. Am spus aşa: „Toţi ăştia stau în baracă, şi pentru duminică li se face un program de lucru! Iar la bucătărie, nu se mai bagă la cazan carne de porc pentru ei. Se face separat, ei nu mănâncâ carne de porc”.

Cine a mai luat în ţară măsuri de soiul ăsta, ca mine? Ăsta e un exemplu. Eu n-am făcut în vremea aia, domnule – îmi pare rău că n-am făcut –, rapoarte, tabele, dosare, să iau adresele lor, să le am şi astăzi, să spun, „Uite ce-am făcut eu!”. S-a dus vestea în ţară. Pe mine nici Securitatea, nimeni, nu m-a luat de mânecă să mă întrebe de ce nu i-am pedepsit pe ăia, că n-au ieşit la lucru, şi că, vezi Doamne, eu protejez adventişti. Într-un timp, voiau să vină din ţară la Poarta Albă, pentru că acolo nu se pedepseau adventişti. E bine? Asta a fost educaţia mea.

Gândul: Cu toate astea aveaţi renume de „mână forte”.

Ficior: Eu am fost un om exigent din acest punct de vedere. Un om cinstit. Am zis: „Mâncarea deţinuţilor trebuie să fie aceea din normă, că-i carne de cal, de vacă, de oaie, de porc, mâncarea să fie conform normelor de hrană!”. Mie nu-mi dă nimeni dreptul, pe lângă faptul că Procuratura, Tribunalul – pe ei văd că nu-i întrebaţi, iar pe toţi ăştia nu Ficior i-a adus în puşcărie...

Ăştia, adventiştii, au venit aici pentru că nu au pus mâna pe armă sâmbăta, şi i-au condamnat tribunalele, şi acum să-i pedepsesc şi eu că nu ies la lucru, da?

Eu nu sunt nici Moromete, nici Vişinescu... Eu sunt Ficior. Din acest punct de vedere – de alte greşeli, ale mele, mai zic -, în ceea ce priveşte corectitudinea şi respectul faţă de oameni...

Mie îmi plăcea să stau de vorbă cu preoţi despre Biblie şi le făcea plăcere şi lor că stau de vorbă cu ei, şi se mirau că de unde ştiu eu. Păi, dacă am citit Biblia de când am învăţat carte, din şcoala primară, sigur că am cunoştinţe de Biblie. Deci eu, un om care discută asemenea lucruri despre Biblie, să se ducă să bată, să omoare, să nu dea de mâncare la cai, să fie caii slăbiţi, să nu aibă nici ei de mâncare, şi alte lucruri care sunt scrise acolo... Sunt lucruri aberante. M-ar fi luat ăştia din Direcţia Generală şi Minister, m-ar fi luat, dacă eu făceam astfel de lucruri. Păi, eu eram aprovizionat acolo şi pentru cadre şi pentru animale. Nu era uşor să stai la Periprava. Nefericit a fost cazul că m-a trimis pe mine acolo, că puteau să mă ducă în altă parte. Dar indiferent unde am fost eu, m-am condus după principiile mele.

Gândul: Spuneaţi că l-aţi cunoscut pe Vişinescu. Povestiţi-ne despre el!

Ficior: Vişinescu era un tip, mă rog... Era la Râmnicu Sărat.

Gândul: V-aţi întâlnit cu el la Râmnic?

Ficior: M-am întâlnit la şedinţele pe ţară, de analiza muncii. Aşa, nu mă întâlneam cu el.

Gândul: Era un personaj dur?

Ficior: Spre deosebire de Moromete, care era un om dur, iar duritatea lui nu era ascunsă, pentru că se cultiva treaba asta, Vişinescu... Manifestările lui se văd şi astăzi. Eu v-am dat cu pumnu` în faţă? Noi discutăm aici, am mai discutat şi cu alţii. Au fost şi de la Institut, domnul Vlad. Am discutat. Să ştiţi că, pe vremea aceea, mulţi îmi doreau multă sănătate.

Gândul: În sens real sau între ghilimele?

Ficior: Şi aici, la bloc, mi se spune la fel: „Să vă dea Dumnezeu sănătate! Sunteţi preşedinte şi vă ocupaţi de blocul ăsta de 17 ani”. Dar nici aici nu se uită toţi cu ochi buni la mine. Nu toţi sunt prietenii mei. Aşa-i şi într-o puşcărie. Nici cadrele nu te iubeau toate, pentru că mai luai măsuri împotriva unora şi nu le era pe plac. Şi acolo puteau să vorbească fel de fel de lucruri. Deci, în ceea ce mă priveşte pe mine, înjurăturile şi bătăile sunt excluse. Să fim înţeleşi. Pe unde am umblat eu, nici la Periprava, nici la Văcăreşti, nu am practicat asemenea lucruri.

Gândul: Spuneţi că nu aţi practicat. Dar aţi închis ochii atunci când cei din jurul dumneavoastră se manifestau astfel?

Ficior: Nu v-am spus că eu am avertizat oamenii că dacă cineva bate, şi nu ia măsuri regulamentare, îl dau afară?

Gândul: Vă întreb. S-a întâmplat vreodată?

Ficior: N-am avut cazuri... Au fost şi subofiţeri care... Era la spital, înainte de a pleca în America, un preot, îmi scapă numele, şi, duminică, mi-au spus că face slujbă în salonul unde era internat. I-am spus subofiţerului să-l lase în pace, că discut eu cu el, luni dimineaţa. Luni m-am dus şi i-am spus: „Părinte, ştii că regulamentul interzice”. El mai făcuse vreo nouă ani pe la Galaţi. Tot legionar, îndoctrinat bine. Nu a vrut să semneze cererea de graţiere. A spus „Ceauşescu m-a arestat, el să mă pună în libertate!”. Şi atunci, luni, i-am zis: „Dacă vreţi să vă rugaţi, îngenuncheaţi la pat şi vă rugaţi. Nimeni nu vă deranjează. Dar fără cântece, fără zgomot!”. Şi atunci mi-a spus că gardianul i-a dat două palme. „Ar trebui să vă pedepsesc pe amândoi. Şi pe dumneata, că ai încălcat regulamentul, şi pe el, la fel. Amândoi aţi greşit”, am spus.

Vreau să spun că mie nu mi-a fost frică, şi nu îmi e, că ar putea veni cineva să mă acuze. Eu am avut grijă, peste tot pe unde am fost...

Gândul: Aveţi conştiinţa împăcată?

Ficior: Poate că trebuia să fac mai mult. Însă tot ce trebuia să fac, pentru condiţiile de muncă de la Periprava, am făcut. Ba, chiar am făcut şi mai mult. Faptul că am dat deţinuţilor posibilitatea să corespondeze cu familiile – de exemplu, unui legionar care provenea din comuna mea natală, chiar rudă mai îndepărtată, cu care am stat de vorbă, spunându-i apoi tatălui meu să-i liniştească familia că respectivul e la mine şi e în regulă. Cu toate acestea, am aflat mai târziu că el şi rudele lui au vorbit foarte urât despre mine. Iar ceea ce am făcut eu pentru deţinuţi a fost un act de curaj. Dacă mă aflau cei de la Securitate că transmit veşti afară, ce ar fi spus?

Gândul: Da. Foarte interesant, cum de nimeni nu s-a sesizat...

Ficior: Aşa m-a păzit Dumnezeu pe mine.

“Gropi comune la Periprava? Nu-mi aduc aminte”

Gândul: Dar cei care mureau acolo, unde erau îngropaţi?

Ficior: În comuna Periprava. Era aproape.

Gândul: Îngropaţi în cimitir, cu cruce, cu nume pe ea?

Ficior: Cum se face de obicei. Creştineşte. Nu interziceam eu. Cum să interzic aşa ceva?

Gândul: Dacă săpăm acum, la Periprava, credeţi că găsim o groapă cu schelete?

Ficior: Nu ştiu! Astea sunt nişte lucruri... Dacă dumneavoastră aţi fi în locul meu ce aţi zice?!

Gândul: Aş zice „da” sau „nu”.

Ficior: Câţi ani sunt de atunci?

Gândul: Adică nu vă mai aduceţi aminte?

Ficior: Domnule, cine nu plăteşte în cimitir ani de zile, mormântul lui dispare. Dumneavoastră credeţi că în cimitirul din comuna Periprava n-au fost îngropaţi oameni, în timp, unii peste alţii?

Gândul: În colonie dacă săpăm, găsim o groapă cu schelete?

Ficior: Nu. Exclus. Nici n-am visat aşa ceva. Chiar dacă îmi spunea cineva să-i îngrop în colonie... Morţii au fost îngropaţi la cimitir, cu datele respective pe cruce. N-am urmărit, era locţiitorul care se ocupa cu astfel de probleme. Dar îmi puneţi în sarcină nişte lucruri, care dacă ştiam că mă întrebaţi... Dar nu putem pune în cârca unui om ceea ce nu-i aparţine. A blama pe cineva e foarte uşor. Cine a practicat treaba asta merită plata, dar dacă eu nu am practicat... Eu mă mir că nu am fost tras de mânecă pentru multe alte lucruri.

Gândul: De exemplu?

Ficior: De exemplu, adventismul. Sau cărţile poştale pe care le dădeam deţinuţilor, şi au venit substanţe de acasă, ca să fac laborator, pentru analizele deţinuţilor. Mie mi-a plăcut, întotdeauna, să stau de vorbă cu deţinuţii. Ceea ce mi-a făcut mie plăcere, nimeni nu m-a oprit să fac. Dar să bat, să înjur, nu! Vedeţi dumneavoastră, adventistul înjură? Baptistul, înjură? Sunt şi ortodocşi care nu înjură, nu practică bătăile, ameninţările, răutatea. Sunt oameni la locul lor.
Eu am fost mult timp hărţuit cu religia mea.

Eu n-am intrat în partid pentru că mi-ar fi plăcut de comunişti. Mie nu mi-a plăcut dictatura proletariatului. Eu am spus la vremea respectivă: „Burghezia a avut o dictatură pe care am condamnat-o. Dar de ce facem alta?”. De ce să-mi fie frică să mă duc la biserică, să-mi fie interzis, să n-am voie să mă cunun la biserică. Am intrat în partid fără să am habar, atunci, de ideologia comunistă; şi din interes...

Am avut un locţiitor, unul Ioaniţescu, care a fost la Piteşti, aţi auzit de el?

Gândul: Nu. Am auzit de Condurache, care le spunea deţinuţilor, la Periprava, să nu se mai plângă că e munca grea şi mâncarea proastă pentru că sunt ultimele rămăşiţe ale fascismului, şi trebuie să moară şapte-opt pe zi.

Ficior: Domnule, Condurache, aşa cum l-am cunoscut eu... El nu era de religie baptistă, dar nu pot să confirm că a spus aşa ceva. Sigur că sunt oameni nemulţumiţi, dar ştiţi ce au făcut legionarii la Jilava; deşi nu toţi au fost criminali. Dar s-au dus la Jilava, să-i omoare pe comunişti. Pe Iorga, cine l-a împuşcat? Eu nu am avut o impresie bună de legionari şi, cu toate astea, nu m-am răzbunat.

25 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 n 18.09.2013 11:37

e bine ca acesti tortionari sa fie pedepsiti si acum desi e cam tarziu ,dar gardeni si acest comandant de lagar ,sunt pesti mici ,cei mari alex.draghici general ministrul de interne si ajutorul lui nicolschi au scapat ,draghici a fugit si a murit in hungaria iar nicolschi acasa

 
#2 constantin (un moldovean) 18.09.2013 11:48

Acești oameni au fost sanitarii societății românești.
Regret că n-am fost gardian, nu supraviețuia nicio ploșniță !

 
#3 kapa 18.09.2013 12:05

limbaj iliescian,doamne nu am putut sa fiu si eu un tortionar cinstit?

 
#4 ovix 18.09.2013 13:18

@constantin (un moldovean)
Se vede ca esti moldovean ! Un dobitoc betiv !

 
#5 maramuresanu 18.09.2013 14:12

"Desateapta-te romane"-imnul nostru drag,cam tarziu incepe sa-si faca efectul!Acesti zbiri care nici azi nu au demnitatea sa recunoasca crimele monstruase ce le-au facut,trebuie sa dea socoteala si pe Pamant caci in Ceruri vor da cu siguranta!Asa sa le ajuta Dumnezeu dupa cum au facut!!

 
#6 AVRAM IANCU 18.09.2013 14:33

Porc imputit in IAD cu tine si cu tot neamul tau de jigodi . PREA FERICITUL CIBOTEA, CUM NE SPUI SA NE RUGAM PENTRU CONDUCATORII TARII ,A ORASELOR ,A SATELOR..........ADCA PENTRU JIGODI .............

 
#7 Io 18.09.2013 14:50

@constantin (un moldovean)- ar fi fost sanitarul societatii romanesti daca te-ar fi omorat pe tine si pe tot neamul tau de idioti !

 
#8 vitamina P 18.09.2013 14:54

De ce acest individ imi aduce aminte de Iliescu?...

 
#9 Dreptate pentru ardeleni şi basarabeni 18.09.2013 15:12

În 1940, nemernicul rege Carol al II-lea şi cu şleahta lui de polticieni, morţi apoi în temniţele comuniste, au cedat Basarabia şi Ardealul, fără un foc de armă. Milioane şi milioane de români au fost abandonaţi în ghearele hortyştilor şi a NKVD-ştilor, care i-au…

 
#10 vasile 18.09.2013 15:56

cam seamana a ,amipulare. tocmai acum cand sunt probleme grave care afecteaza prezentul dar mai ales viitorul ..sunt anchetati niste executanti semianalfabeti ..care dupa cum reiese si din art de mai sus incearca sa va duca cu preshu..ocupati va de prezent domnilor..

 
Vezi toate comentariile...

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine: